Informații turistice pentru participanții Untold, chiar în incinta Festivalului

Clujul se promovează la Untold. FOTO CJ Cluj

Având în vedere sutele de mii de turiști români și străini care au sosit și-n acest an la Cluj pentru a participa la unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD #2018, Consiliul Județean Cluj și departamentul nostru – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj au organizat un stand informativ.

Astfel, din dorința de a fi mai cât aproape de festivalierii dornici să descopere și alte locuri frumoase din județul Cluj și de a-și prelungi, cu acest prilej, sejurul în capitala Transilvaniei, în incinta Parcului Central, chiar după porțile de acces principale, a fost amenajat standul dedicat furnizării de informații turistice.

Cu acest prilej, angajații Centrului de Informare Turistică vor sta la dispoziția celor interesați, pe întreaga perioadă a festivalului, cu informații și sfaturi legate de obiectivele turistice din județul Cluj și istoria locurilor pe care intenționează să le viziteze. De asemenea, persoanele interesate vor avea posibilitatea să participe la tururi ghidate, însoțite fiind de ghizii de specialitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*