INTERVIU Președintele ANAT, Nicolae Demetriade, avertizează turiștii amatori de chilipiruri: “Ofertele imbatabile de 1 Euro pe sejur sau 50% reducere sunt înșelătoare și crează probleme”

Președintele ANAT, Nicolae Demetriade. FOTO Ovidiu Oprea
Președintele ANAT, Nicolae Demetriade. FOTO Ovidiu Oprea

Turiștii ar fi trebuit să fie mai bine protejați de țepele date de agențiile de turism de la 1 iulie. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unor întârzieri venite din partea Ministerului Turismului. Chiar și așa, Directiva Europeană va fi aplicată și la noi în următoarele 3 luni.

Turiștii europeni care rezervă pachete de vacanță au drepturi mai puternice în calitate de consumatori și se estimează că 120 de milioane de oameni vor beneficia de noile norme adoptate de Uniunea Europeană. Noua legislație vine după multe falimente mai mult sau mai puțin răsunătoare în turism, în toată Uniunea, falimente care au lăsat literalmente cu ochii în soare mii de clienți turiști.

Cel mai recent caz a venit în urmă cu două săptămâni, atunci când agenţia Terra Tourism şi-a anunţat printr-un email clienţii că va întra în insolvenţă şi, implicit, că toate sejururile vor fi anulate. În e-mailul primit de clienţii care plătiseră deja un sejur, agenţia de turism i-a trimis la firma de asigurări să îşi recupereze banii.

Jurnaliștii GoNEXT au discutat pe această temă, dar și pe altele de actualitate în turism, cu președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade.

Falimente… premeditate în turism

“ANAT este extrem de preocupată de a rezolva astfel de siuatii care ne strică complet imaginea pe care noi încercăm să o construim în timp și cu multe eforturi. Categoric că nu se vor putea elimina – indiferent ce măsuri am lua – astfel de cazuri; important este ca aceste situații să nu se mai întâmple, voluntar sau intenționat, fiindcă în multe situații analizând cazurile, am descoperit că acestea au fost premeditate.

Noi vrem să facem (cu ocazia garantării pachetelor de servicii turistice prin ordonanța care va transpune directiva europeană) mediul de business de o așa manieră încât să nu mai permită astfel de situații pe viitor. Dar repet, niciodată nu se vor elimina complet, însă datoria noastră este să nu mai acceptăm compromisuri, să nu mai acceptăm firme despre care știm că folosesc unele procedee care îi duc pe ei în faliment”, spune Nicolae Demetriade, președintele ANAT.

În ultimii doi ani, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a înaintat mai multe propuneri Ministerului Turismului pentru modificări legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de turişti în cazul insolvenţei unei agenţii de turism, dar nu s-a ajuns la un consens. Uniunea Europeană a legiferat un pachet de măsuri care îi protejează pe clienți. Companiile vor trebui să respecte un singur set de norme privind cerințele de informare, răspunderea și alte obligații pe întreg teritoriul UE și, în plus, acum sunt recunoscute și sistemele naționale de insolvență din întreaga uniune.

Pază bună trece primejdia rea” spune un proverb românesc. Nicolae Demetriade îi îndeamnă pe turiști să deschidă bine ochii când le pică în față oferte “de nerefuzat” la prețuri derizorii. De cele mai multe ori acestea sunt un indiciu clar către un final, cel puțin “inconfortabil”.

“De multe ori, oferte imbatabile de 1 euro pe sejur, de 50% reducere, de nu știu ce alte oferte care nu pot să fie credibile și ar trebui și turiștii să fie mult mai atenți la astfel de oferte fiindcă sunt înșelătoare și le creează ulterior probleme pe care nu întotdeauna, noi ca Asociație, le putem rezolva, fiindcă le preia statul prin politica de insolvență și le tratează în altă manieră. Noi ne dorim foarte mult să arătăm credibili și corecți în fața clienților”, explică Nicolae Demetriade.

La fiecare colaps din piața de turism, oamenii au arătat cu degetul și spre Asociația care reunește agențiile de profil și au spus că ar trebui să își filtreze membrii care nu sunt serioși ori sunt susceptibili de a înșela vacanțe deja plătite.

Dar problemele care au dat mari bătăi de cap turiștilor nu provin doar din zona agențiilor de turism: în acest domeniu, succesul unei afaceri constă într-un lanț întreg de parteneri care trebuie să funcționeze corect: agenții de turism, transportatorii, unitățile de cazare, restaurantele și nu în ultimul rând, edilii locali din destinația de turism.

Taxele de promovare locale, motiv de dispută

Pentru ca întreg lanțul să fie funcțional, s-a “inventat” ceea ce numim Organizația de Management a Destinației turistice (OMD). Din OMD vor face parte reprezentanți ai statului, dar și ai unităților private de cazare și alimentație publică, care vor decide împreună cum se vor cheltui banii pentru promovarea unei anumite destinații.

Industria turismului suferă schimbări profunde din cauza economiei globale, schimbării obiceiurilor consumatorilor și apariției companiilor low-cost, ceea ce a pus sub semnul întrebării modelele tradiționale de organizare turistică. Destinațiile turistice sut obligate să treacă de la etapa în care promovarea era unica activitate de marketing la etapa activităților de planificare strategică de dezvoltare durabilă. Însă proiectul OMD-urilor s-a blocat în Parlament.

“Este o problemă care a creat și creează în continuare multe discuții. OMD-urile începând din viitorul foarte apropiat, vor funcționa în baza unei noi legi care modifică o Ordonanță de Urgență anterioară. Formula agreată și acceptată în momentul de față, votată de plenul Camerei Deputaților care era camera decizională, nu satisface toate dorințele fiecărei părți a industriei. Categoric că nu este cea mai bună definite a OMD-urilor și nu creează cele mai bune șanse pentru înființarea și funcționarea lor. Dar, având în vedere faptul că, în momentul de față, nu avem la dispoziție ceva, un instrument sau un mecansim perfect funcțional – fiindcă noi avem doar din Europa modele de OMDuri care funcționează – trebuie să fim conștienți că în România, probabil un OMD făcut în Franța sau în Austria nu va funcționa, fiindcă noi avem alte probleme legislative care împiedică organizarea de aceeași manieră.

De exemplu: taxele de promovare care se încasează acum de către hoteluri de la turiști, nu pot fi distribuite mai departe – trebuiesc păstrate mai departe în cadrul OMD-ului respectiv, adică la nivel local, acolo unde se încasează, ceea ce nu este acceptabil (în viziunea tuturor membrilor noștri). Se dorește ca din taxa care se încasează într-un OMD să fie distribuit și mai departe la OMD-ul central; deci v-am dat numai un exemplu, dar mai sunt și altele care îi determină pe oameni să spună că nu e cea mai bună soluție. Punctul meu de vedere este următorul: să mergem mai departe și ne dăm seama, să realizăm ce se întâmplă după actuala formă care a fost votată; o aplicăm și vedem care sunt imperfecțiunile, care sunt lucrurile ce ne vor împiedica să dezvoltăm un OMD funcțional și venim ulterior cu o lege specială și cu modificarea Codului Fiscal de o așa manieră încât să avem OMD-urile perfect funcționale”, a declarat pentru GoNEXT președintele ANAT, Nicolae Demetriade.

Demetriade: “Domnul Trif e o persoană dornică de comunicare”

Afaceriștii din turismul românesc îl folosesc ca “interfață” pe ministrul turismului, căruia îi trimit toate reclamațiile, toate propunerile și toate nemulțumirile lor. Iar ministrul face tururi de forță prin țară ascultând pe fiecare în parte, notând și discutând moduri de rezolvare a problemelor locale, deși, de multe ori, acestea nu sunt de competență centrală.

“Dacă cineva crede că o persoană trebuie să conducă turismul, și trebuie să fie familiarizată cu absolut toate problemele cu care se confruntă, se înșeală. Eu cred că domnul ministru Trif este o persoană dornică de comunicare, dornică să transpună și să asculte părerile mediului privat. Că nu reușim să ne coordonăm nici noi, mediul privat, să avem o voce comună, unică, și să vorbim aceeași limbă întotdeauna, este problema noastră.

Încercăm să o remediem și să putem să discutăm problemele reale ale turismului, nu probleme mărunte ale fiecăruia în parte; probleme înalte care să ridice industria la un alt nivel de dezvoltare, să putem pune pe masa ministrului Trif o agendă cu 20 de puncte din toată industria, și dânsul mai departe la decidenții politici, ca să putem să vorbim despre o industrie a turismului în sensul adevărat, să putem  profita de ea”, mărturisește șeful ANAT, Nicolae Demetriade.

“TAROM este într-o poziție jenantă”

Nicolae Demetriade a venit la șefia ANAT de scurt timp – alegerile pentru desemnarea unui nou președinte au avut loc în februarie 2018, iar Nicolae Demetriade a fost preferat și pentru că venea din postura de şef al TAROM în perioada 2001-2002. Mai apoi a fost administrator-director executiv al TAROM şi membru al Consiliului de Administrație între mai-octombrie 2013. Întrebat cum vede noile achiziții de aeronave ale companiei naționale aviatice și deschiderea de rute aeriene noi, Nicolae Demetriade răspunde:

“Este foarte bine că TAROM se gândește să aducă avioane noi; este foarte bine că se gândește să atace alte destinații. Este foarte bine că își propune să ajungă să fie un competitor important în piață pentru că în momentul de față este într-o poziție destul de jenantă față de numărul de pasageri pe care îl realizează. Dar TAROM, înainte de a face toate lucrurile astea trebuie să se restructureze fiindcă modelul de business al TAROM (cu care de zece ani pierde continuu) a rămas același. Nu s-au schimbat prea multe lucruri; atâta timp câte folosești același model de business, când strategiile celorlalte companii se schimbă nu din an în an, ci din zi în zi…

Este o industrie extrem de competitivă unde intri în relații sau în competiții cu mari jucători cu tradiție, cu potențial, cu pasageri, cu absolut tot ce le trebuie, iar tu rămâi pe loc încremenit în perioadele vechi. Eu le doresc din tot sufletul să reușească să își adapteze modelul de business la realitățile din prezent. Îi îndemn să facă restructurarea companiei fiindcă numai așa pot să meargă înainte să între în competiție cu ceilalți și, din punct de vedere al sprijinului ANAT, voi face tot ceea ce depinde de noi ca să îi sprijinim pentru a dezvolta mai multe zboruri charter și să le asigurăm încărcătura maximă. Deci îmi doresc o colaborare excelentă cu ei și pot oricând să vin și să le ofer părerea mea, dacă vor să țină cont de ea” a declarat pentru GoNEXT, fostul șef TAROM, Nicolae Demetriade.

Aşteptările patronatului de la Ministerul Turismului sunt mari, însă poate cea mai mare este reducerea TVA la 9 la sută şi pentru agenţiile de turism, pentru a elimina discriminarea creată prin diminuarea cotei în cazul industriilor conexe, hoteluri şi restaurante.

“Îmi pare rău să spun că, este o dorință și e greu de crezut că vom reuși să o realizăm foarte repede, fiindcă nu putem să o realizăm în România – este de domeniul UE care trebuie să accepte așa ceva, dar nu trebuie să înțeleagă cineva că am renunțat. Sub nicio formă. În momentul de față, acest 9% la care tindem să ajungem este aplicabil pentru hoteluri, dar nu e aplicabil pentru noi, agențiile de turism. Deci, într-un fel este o discriminare, dar facem demersurile în continuare la nivelul UE pentru a rezolva această problemă – nu numai pentru agențiile din România”, spune Demetriade.

ANAT va milita în continuare pentru adoptarea unor măsuri care să ducă la creşterea turismului la nivelul estimat de Organizaţia Mondială a Turismului, în cazul României de 6 la sută din PIB.

Asociația are însă planuri și pentru mai buna promovare a zonelor cu potențial turistic din România.

“Noi încercăm cu județele care au potențial în acest sens, să poată să promoveze anumite destinațîi (să aibă ce promova, categoric). Încercăm cu toți să avem un dialog și o comunicare pentru a-i convinge că numai prin promovare și infotripuri organizate pentru ziariști care pot să transmită mai departe, să comunice, pot să își ridice puțin standardul și să atragă turiști. Categoric că nu toată lumea înțelege, nu toți sunt preocupați în aceeași măsură, dar datoria noastră, a ANAT-ului, este să împingem aceste lucruri mai departe și vom fi oricând deschiși. Dacă cei pe care-i rugăm noi nu acceptă, suntem deschiși la orice propunere din cealaltă parte, deci vrem să întelegeti că ANAT este deschis la orice colaborare care ar putea să determine o mișcare pozitivă în turismul românesc”, a explicat Nicolae Demetriade pentru GoNEXT. 

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*