Invitation Romania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 28% numai din incoming

Cheile Turzii sunt preferate de turiști. FOTO CJ Cluj

Invitation Romania, unul dintre principalii touroperatori români specializați pe incoming, a înregistrat, pentru primele șase luni ale anului, o creștere de 28% a cifrei de afaceri, generată doar de aducerea de turiști străini, deci de exportul de servicii.

Menținerea acordării voucherelor de vacanță pe termen lung ar reprezenta cel mai mare sprijin pe care Ministerul Turismului l-a oferit vreodată exportului de servicii.

„Până la finele anului estimez o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, generată doar de incoming. De departe, principala piață externă este Europa, de unde vin peste 90% dintre turiști. De asemenea, piața din Statele Unite ale Americii crește mult, iar piața asiatică stagnează. În concluzie, avem nevoie de investiții în birourile de promovare turistică, în participarea la târgurile internaționale de turism și de o prezență cât mai mare pe piața europeană”, subliniază Gheorghe Fodoreanu, președintele Invitation Romania.

În ceea ce privește legislația care va reglementa situația asigurărilor contra insolvenței și falimentului, respectiv despăgubirea turiștilor, Gheorghe Fodoreanu consideră că răspunsul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) la propunerea Ministerului Turismului a fost foarte clar, dar nu a oferit soluții.

”Nu poți să ceri niciunei instituții de stat să creeze, să pună la dispoziție un fond de garantare. Acest fond ar trebui constituit de către membrii ANAT sau, oricum, de către reprezentanții mediului privat. Dar, pe de altă parte, nu avea niciun sens ca ministrul Turismului să intre în contradicție cu ANAT, deoarece, astfel, a înăsprit relația cu asociația, dar și cu reprezentanții mediului privat din turism în general și a contribuit la degradarea imaginii agențiilor de turism pe piață. Breasla agențiilor de turism nu merită, în niciun caz, o astfel de reacție, datorită faptului că, de 30 de ani, agențiile țin industria turistică a României în spate, fără sprijin instituțional!”, precizează liderul Invitation Romania. Acesta mai crede că ANAT are obligația de a identifica soluții referitoare la asigurarea contra insolvenței și falimentului.

Referitor la voucherele de vacanță, Gheorghe Fodoreanu crede că, deși au fost oferite multe interviuri și emise multe păreri pe această temă, aproape nimeni nu a sesizat esențialul importanței continuării acestui concept pentru turismul românesc. Voucherele de vacanță au avut o contribuție extraordinară la îmbunătățirea calității prestațiilor turistice ale României în globalitatea lor. Atunci când serviciile sunt bune, la nivel internațional, le poți promova și vinde cu succes și peste hotare. ”Menținerea acordării voucherelor de vacanță pe termen lung ar reprezenta cel mai mare sprijin pe care Ministerul Turismului l-a oferit vreodată exportului de servicii”, conchide Gheorghe Fodoreanu.

Despre Invitation Romania

Înfiinţată în 2006, Invitation Romania este una dintre principalele agenţii de turism din România specializată pe incoming, deci pe aducerea de turişti străini. Touroperatorul Invitation aduce turişti din toată lumea, în special din Asia, Germania, Franţa, Belgia, Anglia, Spania. Printre produsele promovate se numără circuite în Maramureş, Bucovina, Delta Dunării, Transilvania.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*