IRI Travel anunță că turiștii români rezervă cu optimism pentru litoralul Mării Negre

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. FOTO IRI Travel

IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță că rezervările tip early booking pentru litoralul Mării Negre, atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, decurg normal. De asemenea, sunt turiști care își rezervă, în special pentru litoralul bulgăresc, pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paște, iar pentru litoralul românesc, în special pentru 1 Mai.

În pofida situației tensionate de la granița României și a îngrijorării care este de înțeles, turiștii profită de faptul că au fost eliminate toate restricțiile și ne revenim la normal.

”Mai mult ca oricând, românii doresc să călătorească și să se bucure de viață, de timpul lor liber. Ne-am implicat în sprijinul refugiaților ucraineni, punându-ne la dispoziție, gratuit, flota de autocare. Vecinii noștri sunt aici bineveniți și în siguranță. Iar românii, la rândul lor, se simt în siguranță în propria țară și în Bulgaria și își rezervă pachete turistice în continuare pentru stațiunile de la Marea Neagră, pornind de la Mamaia Nord până la Sunny Beach”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Tarifele deja negociate pentru sezonul estival 2022  rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip early booking, în special cele promovate până la data de 31 martie.

Potrivit lui Lucian Bădîrcea, de Paște, cel mai bine se rezervă stațiunile de pe litoralul bulgăresc, iar pentru România, stațiunile balneare și montane.

Pentru litoralul Bulgariei, ofertele de Paște cuprind în general perioada 22-25 aprilie și pornesc de la 87 de euro de persoană.

De exemplu, pentru trei nopți la un hotel de 4 stele cu servicii all inclusive din Albena tarifele încep de la 134 de euro de persoană, iar pentru un hotel de 5 stele, de la 187 de euro de persoană, cu toate mesele incluse.

Pe de altă parte, în Kavarna există vile de 3 stele unde un turist poate plăti și 54 de euro pentru trei nopți, fără servicii de masă.

Pentru Nisipurile de Aur, pentru 3 nopți la hoteluri all inclusive de 4 stele, ofertele încep de la 107 euro de persoană, pentru Sunny Beach, de la 149 de euro de persoană, pentru Nessebar, de la 73 de euro de persoană iar pentru Ozbor, de la 203 euro de persoană.

Iri Travel asigură și transport cu autocarul către litoralul bulgăresc, costul fiind de 50 de euro de persoană (dus – întors) pentru stațiunile din nord (Balcic, Albena, Kranevo, Nisipurile de Aur, Sf. Constantin și Elena, Varna), respectiv de 60 de euro (dus – întors) pentru stațiunile din sud (Obzor, Sunny Beach, Nessebar).

Pentru litoralul românesc, ofertele de Paște cuprind de asemenea perioada 22-25 aprilie și pornesc de la 203 de lei de persoană.

Sunt deschise hoteluri în Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Olimp, Mangalia și Vama Veche.

De exemplu, un sejur de 3 nopți la o vilă de 3 stele din Eforie Nord, fără servicii de masă, costă 406 lei camera dublă, iar pentru un hotel de 4 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, tarifele pornesc de la 838 camera pentru minisejurul de Paște. La un hotel de 3 stele din Neptun, o cameră dublă pentru 3 nopți costă 1782 de lei, însă cu toate mesele incluse și cu cină festivă.

Ca stațiuni montane, cele mai solicitate sunt Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Bușteni, Azuga și Bran. De exemplu, în Sinaia sau Predeal, 3 nopți de cazare pentru o cameră dublă, cu mic dejun și prânz festiv, pornesc de la 1401 lei. La un hotel de 4 stele din Poiana Brașov, o cameră costă, la 3 stele, 2199 de lei cu mic dejun și cină festivă incluse.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*