IRI Travel: „Voucherele de vacanță și ofertele speciale impulsionează vânzările pentru litoralul românesc”

Pascal Junior, Andrei Șaguna, Andrew Maze și Arias dau startul verii pe plaja Neversea, pe 30 aprilie și 1 mai

IRI Travel, touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță că turiștii sunt foarte interesați de rezervările tip „înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc al Mării Negre. Angajații din sectorul bugetar așteaptă virarea sumelor aferente voucherelor de vacanță pe carduri, așa cum guvernul a promis încă de la finele anului precedent, prin Ordonanță de Urgență.

Un prim prag al campaniei de „înscrieri timpurii”, care presupune reduceri de până la 35 la sută, se încheie pe 31 martie. Însă multe hoteluri, în parteneriat cu agențiile de turism, au decis prelungirea unor astfel de oferte, până pe 15 aprilie sau chiar 30 aprilie, pentru a permite turiștilor care încă nu au primit sumele echivalente voucherelor de vacanță să beneficieze în continuare de astfel de reduceri. Reducerile practicate până la finele lunii aprilie sunt cuprinse între 10 la sută și chiar 42 la sută.

„Litoralul românesc reprezintă destinația numărul unu a românilor. Mai mult ca oricând, turiștii doresc să călătorească și să se bucure de viață, de timpul lor liber. Iar riviera noastră oferă prețuri pentru toate buzunarele, de la foarte ieftin până la premium. O veste bună este că ofertele speciale continuă, pentru anumite hoteluri, și pe parcursul lunii aprilie”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

La ora actuală, topul cererii pentru stațiunile de pe litoral este condus de Mamaia, urmată de Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus.

Tarifele deja negociate pentru litoralul românesc, sezonul estival 2022, rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip înscrieri timpurii (early booking), în special cele promovate până la data de 31 martie dar și în luna aprilie.

Iată câteva exemple de reduceri tip „înscrieri timpurii” practicate pentru cazare în perioada 10-15 iunie, camera dublă. De exemplu, pentru un hotel de 3 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, reducerea este de 15 la sută pentru turiștii care achită până pe 30 aprilie, tariful fiind de 967,12 de lei în loc de 1087 de lei, iar un hotel de 4 stele oferă chiar o reducere de 42 la sută tot până la 30 aprilie, turiștii urmând să achite 1594,65 de lei în loc de 2750 de lei. De asemenea, un hotel de 5 stele oferă o reducere de 37 la sută, camera dublă cu mic dejun inclus, de la 5151,78 lei la 3252,3 lei.

Litoralul românesc oferă tarife pentru absolut toate buzunarele. Un hotel de 3 stele din Eforie practică, pentru același interval de timp, o reducere de 30 la sută până la 15 aprilie, turiștii urmând să achite pentru o cameră dublă, fără servicii de masă, 479,52 lei în loc de 686 de lei.

Pentru stațiunea Jupiter, un hotel de 3 stele oferă o reducere de 20 la sută până la data de 30 aprilie, turiștii achitând, pentru o cameră dublă standard cu mic dejun inclus, tot pentru perioada 10-15 iunie, 547 de lei în loc de 684 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*