Iubitorii de jazz, blues, pop și muzică clasică sunt așteptați la EUROPAfest – Caffe Festival Ibis

Caffe Festival Ibis vă invită la muzică de calitate

În perioada 11-18 mai fă-ţi timp pentru tine şi relaxează-te la EUROPAfest – Caffe Festival Ibis. Scapă de stresul de peste zi, uită de întâlniri şi deadline-uri şi acceptă invitaţia la jazz de calitate.

Fără convenții, fără pretenții, Caffe Festival Ibis este un loc al relaxarii și bunei-dispoziții, destinat mai ales celor care vor să încheie o zi de muncă într-un mod plăcut.

EUROPAfest – Caffe Festival înlocuiește rigurozitatea sălilor de spectacol cu un spațiu relaxant și o atmosferă prietenească pentru a apropia publicul de muzica bună și a lărgi sfera consumatorilor de jazz și blues. Timp de 8 zile, de la ora 20:00, cafeneaua hotelului Ibis Nord va găzdui evoluții live extraordinare – concerte și jam sessions cu numele actuale ale scenei muzicale.

Ediția 2018 promite concerte extraordinare și stiluri diferite, o șansă perfectă de a face cunostință cu reprezentanții muzicii de peste hotare. Jazz proaspăt, creativ prin evoluțiile artiștilor sosiți din 15 țări. Sub sloganul „New Jazz Generation”, Caffe Festival Ibis promite să ofere seri memorabile de jazz.

Caffe Festival este o stare de spirit. Intră în atmosfera de la Caffe Festival Ibis şi trăieşte o experienţă unică. Concertele ținute până târziu în noapte, farmecul unui spațiu în care muzica întâlnește mici plăceri precum un pahar de vin sau o conversație cu prietenii, vor asigura câteva ore de răsfăț celor care au ales să evadeze din cotidian.

Sub sloganul „It’s all about live quality music!”, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 10 – 19 mai, artiști din 26 de țări. Pe lângă Caffe Festival Ibis agenda EUROPAfest mai cuprinde Opening Concert – București | Sibiu, concerte live de jazz, blues, pop și muzică clasică, Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Festival’s corner și Gala EUROPAfest. Agenda completă și informații despre bilete pot fi găsite pe www.jmevents.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*