Munții Meseș, alcătuiesc o grupă montană în extremitatea nord-estică a Apusenilor și ocupă o suprafață de 1550,74 hectare de pădure, predominând cele de fag și de gorun, cu altitudini cuprinse între 250 de metri și 716 de metri, în vârful Măgura Stânii.
Pentru iubitorii de drumeții, autoritățile din Zalău au pregătite trei trasee turistice care oferă spre admirația acestora urme ale fostei frontiere a Imperiului Roman – Limesul Roman. Acestea sunt marcate în pădure, și transpuse pe o hartă, și au următoarele denumiri: Traseul „La Cireși” sau „Poiana Vânătorilor”, Traseul „Cota 705” și Traseul „Izvorul Salamandrelor”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ecoul geniului cinematografic al regizorului sârb Emir Kusturica a depășit de mult granițele bătrânului nostru continent. Metaforele lui politice și sociale extrase din măduva Balcanilor au stârnit furnicături de emoție în conștiința a milioane de …
Anul acesta 1 Mai si Paștele, două sărbători preferate de turiștii români pentru vacanțe în România, formează o punte de legătură, ceea ce va spori apetitul pentru călătorii, distracție și voie bună. Reducerile “Înscrieri Timpurii” …
În lumea muzicii dance și dincolo de ea sunt extrem de puține conexiunile atât de puternice ca și cea dintre regele muzicii trance, Armin van Buuren, și publicul festivalului UNTOLD. Fiecare set live de la …
Be the first to comment