Julius Meinl continuă demersul de a susține cultura și participă la evenimentul organizat de către „Brooks – Omul și cartea”, cel mai mare lanț de oameni care citesc.
Evenimentul are loc pe 22 aprilie în Brașov, iar organizatorii intenționează să intre în Cartea Recordurilor datorită numărului mare de participanți.
Pentru a transforma experiența în una plină de surprize, Julius Meinl va întâmpina cititorii cu o serie de cadouri promoționale. Mai mult decât atât, iubitorii de cafea sau ceai vor mai avea parte de încă o surpriză în cafeneaua Festival 39 din Brașov: dacă servesc un espresso sau un ceai Julius Meinl, pe cel de-al doilea îl pot plăti cu o poezie. La sfârșitul zilei vor fi extrase două poezii care vor fi premiate cu produse Julius Meinl.
„Acest eveniment este pentru noi încă o modalitate de a susține cultura. Succesul pe care îl are campania Plătește cu Poezie ne demonstrează că românii sunt iubitori de artă, poezie, literatură şi tot ce este frumos, în general. De aceea vom continua implicarea în astfel de acțiuni şi îndemnăm oamenii să participe într-un număr cât mai mare”, a declarat Mădălina Sultan, Marketing Manager Julius Meinl România.
Braşovul va sărbători Centenarul Marii Uniri prin cel mai mare lanț de oameni care citesc. Acesta va avea loc de pe strada Republicii până în Piața Sfatului. Cei care vor să participe la eveniment trebuie să aducă cu ei o carte și o pernă sau un mic scăunel, iar la final vor face schimb de cărți cu alți participanți.
Be the first to comment