La Constanța s-a lansat aplicația – ghid text și audio CiTY TOUR, pentru turiști, dar și pentru localnici

Constanța City Tour are anul acesta un traseu mult mai interesant. FOTO Cătălin Schipor

Aniversarea celor 100 de ani de România le aduce constănţenilor, dar şi turiştilor, un ghid al orașului, disponibil prin aplicaţia gratuită „CiTy TOUR Constanța”. Ghidul text și audio vă va purta prin călătoria celor 100 de obiective turistice de vizitat din Constanța.

Gara Maritimă, Cuibul Reginei, Farul Genovez, Moscheea Carol I, Cazinoul, muzeele, dar şi multe alte atracţii sunt disponibile pe orice telefon cu sistem de operare Android, prin aplicaţia „CiTY TOUR Constanța”. Cele 100 de obiective turistice din Constanța și stațiunea Mamaia sunt cele prezentate și în harta CiTy TOUR, lansată de Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța, la începutul săptămânii trecute.

Aplicația a fost dezvoltată de RATC Constanța împreună cu Comunitatea Elenă Elpis Constanța și Uniunea Armenilor din România Sucursala Constanța. Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care ne-au ajutat dar au ales să rămână anonimi, și vă invităm să dezvoltăm împreună acest ghid.

Paşii sunt simpli. Practic, oricine urcă la bordul autobuzelor etajate CITY TOUR se poate conecta gratuit la internet prin reţeaua wi-fi din mijloacele de transport în comun. Alegeți rețeaua wi-fi RATC_Constanța și scanați codul QR de pe spătarul scaunului din față sau căutați direct aplicația în “MAGAZIN PLAY”.

„Aplicația sincronizează poziția telefonului cu sistemul GPS al autobuzului. În momentul atingerii punctelor de interes predefinite, ghidul audio pornește automat. Trebuie să vă asigurați că aveți activată funcția de localizare. Fie că alegeți să citiți, fie că optați pentru ghidul audio, informațiile despre obiectivele întâlnite pe traseu sunt ușor accesibile. Dacă doriți să reluați informațiile sau doriți să ascultați o anume descriere, accesați butonul „play”, situat în partea de sus a ecranului. Dacă telefonul este setat pentru limba română, vocea se va auzi automat, cu textele aferente. Dacă telefonul este setat în altă limbă, se activează varianta în engleză“, au precizat reprezentanții RATC.

Aplicatia City Tour Constanţa va primi update-uri periodice, criticile constructive și sugestiile putând fi trimise pe email-ul comunicare@ratc.ro .

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*