Mediaș Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country, care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesoniști.
Concursul organizat de Asociația Dianthus în parteneriat cu Primăria Mediaș, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și comunității locale de cicliști, se desfășoară de-a lungul a trei trasee de 25, 40, respectiv 75 de kilometri, care parcurg mai multe localități din regiunea Târnavelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Potrivit statisticilor oferite de autorităţi, anul acesta pe litoralul românesc au ajuns peste 1,6 milioane de turişti români şi străini. Chiar dacă vremea a fost capricioasă, sezonul estival 2018 s-a remarcat ca fiind unul liniştit …
Grecii îi spun „cel mai mic continent al lumii”, însă, în realitate, regiunea Epir din Grecia este o zonă turistică deosebit de complexă, care reunește două destinații adorate de orice turist: marea și muntele, un …
Înscriindu-se în linia manifestărilor de promovare a autenticității si specificității locale, Festivalul Național al Păstrăvului a reușit, ca și Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, să facă localitatea Cicănești cunoscută atât pe plan intern cât și …
Be the first to comment