Mediaș Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country, care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesoniști.
Concursul organizat de Asociația Dianthus în parteneriat cu Primăria Mediaș, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și comunității locale de cicliști, se desfășoară de-a lungul a trei trasee de 25, 40, respectiv 75 de kilometri, care parcurg mai multe localități din regiunea Târnavelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Muzeul Național Cotroceni vernisează joi, 9 noiembrie, ora 17.00, în Salonul Cerchez, expoziția „Stilouri românești, instrumente de scris și manuscrise ale șefilor de stat și ale scriitorilor români. Colecția Petre Crăciun”. Vizitatorii vor avea ocazia …
Peste 140 de participanți, majoritatea din Agenții de Turism, dar și speakeri sau bloggeri sunt așteptați la ediția a V-a a conferinței Romanian Digital Travel. Oamenii importanți din turism au demonstrat în edițiile anterioare că …
Scopul principal al acestui forum sunt discuțiile despre incoming, despre problemele și soluțiile incomingului românesc, pentru încurajarea agențiilor de turism să dezvolte un departament de INCOMING. Evenimentul este organizat de către InfoTravelRomania.ro, fiind disponibile 110 …
Be the first to comment