Localitatea tulceană Crișan găzduiește Festivalul Borșului de Pește al Deltei Dunării

La Crișan se va da bătălia borșului de pește.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Borșului de Pește al Deltei Dunării este organizată, anul acesta, în perioada 7 – 9 septembrie, la Crișan.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (A.N.T.R.E.C.) filiala Tulcea, în colaborare cu Primaria Comunei Crișan, în parteneriat cu agenția de turism pe apă VERADATOUR și cu susținerea Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD). 

Festivalului Borșului de Pește de la Crișan este conceput ca o acțiune de promovare a Deltei Dunării, prin natură și tradiții locale. În cadrul festivalului se vor organiza concursuri gastronomice care vor scoate în evidență cele mai bune reţete tradiţionale, pregătite de echipe de bucătari ce reprezintă comunitățile participante la eveniment.

Concursurile se vor desfășura timp de trei zile, fiind împărțite pe două sectiuni:

  • “Cea mai bună gastronomie deltaică” (plachie, saramură sau proțap)
  • “Cel mai bun borş de peşte”.

De asemenea, participanții la eveniment se vor putea bucura de folclorul local. La Festival sunt așteptați peste 6.000 de turiști și localnici. Printre invitați se numără reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, județene și locale, precum și reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale și mass-media.

Transportul va fi asigurat cu ajutorul cursei speciale Pasager NAVROM, ce are capacitatea de 300 de locuri. Îmbarcărilese vor face sâmbătă, 8 septembrie, și duminică, 9 septembrie, de la ora 8.00. Sosirea la Crișan va fi la ora 10.00, iar îmbarcarea pentru retur se va face, de la Crișan, la ora 17.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*