MAE: Aproximativ 200 de cetățenii români se află în zonele afectate de inundații din Grecia și li se acordă sprijin în vederea evacuării

Steag Grecia. FOTO Pixabay.com

În contextul evoluțiilor fenomenelor meteorologice severe cauzate de ciclonul „Daniel”, care afectează anumite regiuni din Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, potrivit informațiilor disponibile la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Atena și al Consulatului General al Românei la Salonic, infrastructura rutieră este afectată în continuare în mai multe zone din Peninsula Pelion.

Reprezentanții Ambasadei României la Atena și Consulatului General de la Salonic sunt în legătură cu aproximativ 200 de cetățenii români aflați în zonele afectate, cărora le acordă sprijin în vederea evacuării și asistența necesară, în limita competențelor. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români din zonele afectate, Ambasada României la Atena a luat legătura cu cei care își anunțaseră anterior prezența în Peninsula Pelion, pentru a fi îndrumați să își notifice prezența prin SMS la autoritățile elene, în vederea evacuării.

De asemenea, MAE menționează că situația din zonele afectate este instabilă și suferă modificări de la o oră la alta, motiv pentru care le recomandă cetățenilor români recomandat să se intereseze permanent cu privire la starea drumurilor, la evoluția situației în zona în care se află și în zonele afectate de inundații, să verifice periodic situația zborurilor, existând numeroase zboruri întârziate sau anulate, să mențină contactul cu reprezentanții misiunii diplomatice pentru a putea fi înștiințați despre evoluția eforturilor echipelor de intervenții din zonele în care aceștia se află.

MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români din zonele afectate, după cum urmează: să respecte întocmai instrucțiunile autorităților elene responsabile, să nu părăsească locațiile sigure în care se află și să semnaleze imediat evoluțiile situației în care se găsesc și solicitările suplimentare de sprijin (la numărul unic 112 și la cele două misiuni diplomatice române).

MAE menționează că Ambasada României la Atena și Consulatul General al României de la Salonic monitorizează permanent situația, se află în contact direct cu autoritățile elene responsabile (Protecția civilă, Poliție, Celula de criză-MAE local) și cu omologii din celelalte state membre UE.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numerele de telefon de urgență ale misiunilor diplomatice: Ambasada României la Atena: +30 6978996222 și al Consulatului General al României la Salonic: +30 6906 479076.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*