Mai mult de jumătate dintre turiști folosesc o aplicație pentru smart phone când rezervă un zbor, arată un studiu realizat de Travelport

Calatori în Heatrow Airport Londra. FOTO Cătălin SCHIPOR

Aplicațiile mobile au devenit asistentul personal în călătoriile oamenilor de afaceri și turiștilor, care îi ajută să caute și să cumpere bilete de avion sau cazare, să închirieze mașini ori să descopere activități pentru petrecerea timpului liber la destinație.

Studiul Travelport realizat la finalul anului 2018, pe mai mult de 1.100 de turiști și 100 de specialiști în turism, arată că aplicațiile de mobil sunt din ce în ce mai folosite și de încredere în planificarea unei călătorii. Studiul evidențiază că pe lângă activitățile deja obișnuite pentru care sunt folosite, rezervarea zborurilor și a cazării, călătorii le preferă pentru notificări, check-in la zbor și la hotel, generarea boarding pass-ului, verificarea stadiului zborului.

  • 61% dintre călători folosesc o aplicație de mobil “aproape întotdeauna” sau “uneori”
    pentru a rezerva zboruri;
  • 91% dintre călătorii de businesss caută un zbor prin intermediul unei aplicații, în timp ce doar 68% dintre turiști folosesc o aplicație pentru căutarea zborurilor;
  • 81% dintre călătorii de business folosesc asistența vocală în timpul unei călătorii, față de 34% în cazul călătorilor de leisure;
  • Pe primul loc între cele mai folosite aplicații de mobil sunt cele ale companiilor aeriene, urmate de cele ale hotelurilor, cele care compară oferte, ale agențiilor de turism, ale site-urilor de rezervări pentru cazare și cele pentru stabilirea itinerariului.

77% dintre călătorii de business și 53% dintre cei de leisure au folosit un dispozitiv mobil pentru a rezerva o cameră de hotel. 57% dintre toți turiștii consideră important ca o aplicație de mobil să le ofere posibilitatea de a achiziționa și servicii conexe activității de zbor sau cazare.

66% dintre călătorii de business și 48% dintrei cei de leisure consideră că este important ca o aplicație de mobil să aibă opțiunea de live chat. 81% dintre cei care călătoresc în scop de afaceri au folosit asistența vocală în timpul unei călătorii, în timp ce mai mult de jumătate dintre cei care călătoresc în scop recreativ nu sunt conștienți de existența acestei opțiuni.

56% dintre turiști așteaptă să primească informații despre eventualele dificultăți ce pot apărea în timpul unei călătorii, prin intermediul notificărilor “push”, înainte de check-in. Iar 52% se așteaptă să primească aceste notificări în ziua călătoriei. Există chiar o creștere cu 10% a celor care și-au activat notificările “push” în aplicațiile mobile de călătorie. Cele mai importante astfel de notificări sunt cele despre stadiul călătoriilor, alertele despre schimbarea tarifelor biletelor de avion și informările despre rezervarea în curs. Studiul a evidențiat că turiștii preferă să primească ofertele comerciale pe email, și nu prin notificări.

Principalele motive pentru care turiștii aleg să descarce o aplicație de travel sunt un rating bun afișat în magazinele de aplicații și recomandările unui prieten sau membru de familie. 66% dintre cei care folosesc aplicațiile de travel nu le-au dezinstalat niciodată, iar cei care le-au dezinstalat totuși au făcut-o pentru că nu aveau suficient spațiu în telefon sau aplicațiile erau greu de folosit. Pentru 65% dintre călătorii care au avut o experință nefericită cu o aplicație este foarte puțin probabil să mai folosească serviciile companiei respective.

“Aplicațiile simplifică viața turiștilor, făcându-i să nu se simtă străini atunci când ajung la destinație. Sunt, în același timp, un instrument prin care companiile pot oferi servicii personalizate clienților și astfel își pot crește reputația și veniturile. În sprijinul lor, Travelport a dezvoltat peste 100 de aplicații de mobil care s-au situat pe locul 1 între cele mai descărcate aplicații de travel din App Store și Google Play, cu un rating mediu de 4,5 din 5. 34 dintre acestea au fost premiate în ultimii cinci ani”, declară Alina Ostahi, Country Manager Travelport Romania.

Un studiu similar realizat pentru 2018 arată că doar 8% dintre companiile intervievate considerau că o strategie de dezvoltare a aplicațiilor mobile este importantă pentru succesul lor viitor, în timp ce prezentul studiu arată că în 2019 o asfel de strategie este considerată cheia dezvoltării tuturor afacerilor. 38% din companiile aeriene și 72% dintre cele de travel sunt conștiente că nu investesc suficient in serviciile oferite prin intermediul dispozitivelor mobile. Poate de aceea, 83% dintre operatorii aerieni și 77% dintre celelalte companii din turism și-au exprimat intenția de a crește investițiile în aplicații mobile. Scopurile urmărite sunt creșterea interesului pentru brand și produsele lor, creșterea vânzărilor, creșterea retenției și a loialității față de brand si atragerea unor noi clienți.

“Dependenta de telefoanele smart a dus la necesitatea creării unor noi canale de comunicare între turiști și companiile din toate sectoarele industriei turismului. Studiile noastre evidențiază însă că nu mai este suficient ca furnizorii de servicii turistice doar să îi determine pe utilizatori să descarce o aplicație, ci și să o îmbunătățească permanent, astfel încât serviciile sa fie disponibile oriunde s-ar afla calatorul”, a precizat Alina Ostahi, Country Manager Travelport Romania.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*