Mai multe țări europene, blocate de nămeți, ger și viscol. Turiștii sunt sfătuiți să nu plece spre Ucraina, Ungaria, Suedia, Franța, Bulgaria, Marea Britanie și Polonia

Mașină în zăpadă. FOTO isakarakus
Mașină în zăpadă. FOTO isakarakus

Vremea rea a pus stăpânire pe Europa. Drumurile sunt blocate de zăpada căzută, iar Ministerul Afacerilor Externe Român a emis mai multe avertizări de călătorie pentru cei care aveau de gând să se încumete să plece la drum.

Prima țară vizată este Ucraina, acolo unde au fost anunțate situații meteo severe până pe 1 martie 2018.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că, în perioada 27 februarie – 1 martie 2018, autoritățile locale au prognozat situații meteorologice severe, cauzate de precipitații sub formă de ninsoare, însoțite de viscol, vânt puternic (15-20 m/s) și temperaturi scăzute, în partea centrală și de sud a Ucrainei, regiunile Kirovograd, Dnipropetrovsk, Poltava, Mykolaiv, Odessa, Herson, Zaporojie, Sumy și Donețk.

Circulația autovehiculelor va fi îngreunată ca urmare a depunerii unui strat considerabil de zăpadă și gheață pe carosabil. Este posibil ca circulația auto să fie restricționată sau temporar închisă pe anumite tronsoane de drumuri naționale.

În Marea Azov și în porturi se așteaptă rafale puternice de vânt cu viteze de 25-28 m/s, valuri de aproximativ 2 m, iar în jumătatea de vest a Mării Negre se așteaptă valuri de 3-4 m.

Temperaturile minime se vor situa între -15° C și -22° C pe timpul nopții, iar pe alocuri minime cuprinse între -23° C și -27° C, în jumătatea de nord-vest a Ucrainei.

Două zile de zăpezi în Ungaria

în perioada 27 – 28 februarie 2018, au fost emise coduri de vreme nefavorabilă, astfel: în județele Pest, Baranya, Bács-Kiskun, Bekes, Csongrad, Somogy, Jasz-Nagykun-Szolnok, Tolna, Veszprem, Borsod-Abaúj-Zemplén, Fejér, Győr-Moson-Sopron, Hajdú-Bihar, Heves, Nograd Veszprem – cod galben de ninsoare și zăpadă viscolită; în județul Vas – cod portocaliu de zăpadă viscolită; în județul Zala – cod galben de ninsoare și cod portocaliu de zăpadă viscolită.
Este de așteptat ca vântul să înregistreze, la rafală, viteza de 45-55 km/h în partea de vest și sud-vest a Ungariei, viscolind zăpada.

Până la miezul nopții 27/28 februarie 2018, în partea de nord-vest și nord-est, stratul de zăpadă va măsura 3-5 cm, în timp ce în sud acesta va ajunge până la 7-10 cm în județele de frontieră.

Nu sunt drumuri publice închise din cauza condițiilor meteo. Reamintim că, până la data de 31 martie 2018, este obligatorie echiparea de iarnă a autovehiculelor pe drumurile semnalizate în acest sens, indiferent de condițiile meteo.

Căderi masive de zăpadă în Polonia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Polonia că, în perioada 27 februarie – 3 martie 2018, majoritatea regiunilor ţării se vor confrunta cu temperaturi extrem de scăzute, până la –23 grade Celsius şi căderi masive de zăpadă, în special în zonele muntoase. Este posibil ca unele drumuri publice din regiunile de nord, centru, precum şi din zonele muntoase să fie închise circulaţiei rutiere.

Cod Portocaliu de vânt și ninsori în Franța

În perioada 27 februarie – 01 martie 2018 (dimineața), Departamentele – Alpes Maritimes (06), Var (83) și Bouches-du-Rhône (13) se află sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsori, polei și temperaturi scăzute. Météo France a informat, de asemenea, că în această perioadă (27-28 februarie 2018) nivelul de poluare al aerului din aceste 3 departamente va depăși cu mult valorile admise.

Transportul Public din Suedia, afectat de ninsoare

Începând cu ziua de 27 februarie 2018, pentru regiunile Stockholm, Kalmar, Östergotland și Södermanland s-a emis cod portocaliu de ninsoare, cu afectarea tuturor formelor de transport public, astfel: zborurile programate pot avea întârzieri sau chiar suferi anulări; circulația auto este îngreunată și prezintă condiții de risc; există întârzieri în circulația feroviară destinată persoanelor.

Aeroporturile locale recomandă contactarea companiei de transport care asigură zborul, pentru procurarea unor informații actualizate.

Pe linie rutieră, Agenția de Transport recomandă ca în regiunile afectate, șoferii să nu efectueze călătorii decât dacă este absolut necesar și să respecte legislația cu privire la echiparea autovehiculelor pentru circulația în condiții de iarnă.

Se recomandă atenție sporită la informările autorităților suedeze pentru perioada următoare, deoarece prognoza se poate actualiza la un nivel de risc mai înalt.

Irlanda, sub gheață

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie local a emis coduri galben și portocaliu de ninsoare și gheață pentru regiunile Dublin, Carlow, Kildare, Laois, Louth, Wicklow and Meath. Stratul de zăpadă se va depune în straturi de până la 6-10 cm. Alerta este în vigoare în perioada 27 februarie 2018, ora 15:00 până la data de 01 Martie 2018. Pentru regiunile Kilkenny, Longford, Wexford, Offaly, Westmeath, Cork, Tipperary and Waterford, codurile întră în vigoare de marți, 27 februarie 2018, ora 18:00.

18 regiuni din Bulgaria, sub Cod Galben până pe 1 martie

în perioada 28 februarie – 01 martie 2018, pentru 18 regiuni din R. Bulgaria se vor institui coduri de avertizare meteorologică, astfel:

Cod galben de ninsoare, cu de temperaturi scăzute, pentru regiunile: Târgoviște, Razgrad, Silistra, Dobrici, Varna, Șumen. Atât temperaturile maxime cât și cele minime vor înregistra valori negative, de până la -8 sau -10 grade Celsius. Cantitățile de precipitații sub formă de ninsoare vor atinge valori de 15-20 litri/mp și se va forma un strat de zăpadă de până la 20 cm grosime;
Cod galben de ninsoare pentru regiunile: Sliven și Burgas, iar cantitățile de precipitații vor atinge valori de 10-15 litri/mp și se va forma un strat de zăpadă de 10 – 20 cm grosime;
Cod galben de temperaturi scăzute pentru regiunile: Vidin, Vrața, Montana, Sofia, Sofia-Regiune, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo și Ruse, în care minimele vor înregistra valori de până la -8 grade Celsius.

Se recomandă a se urmări cu atenție situația din regiunile respective, iar șoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autoturismele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codului de atenționare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă.

Marea Britanie și Irlanda de Nord – 4 zile de ninsoare și vânt

În perioada 27 februarie – 3 martie 2018, sunt preconizate condiții meteorologice severe, cu vânt puternic şi precipitații semnificative sub formă de ninsoare. Temperatura va înregistra valori negative, minimele înregistrând valori de -3°C în Londra şi Inverness, -4°C la Edinburgh şi Cardiff şi -5°C la Manchester.

Autorităţile britanice au anunţat cod galben în regiunile: Central, Tayside & Fife, East Midlands, East of England, Grampian, Highlands & Eilean, Siar, London & South East England, North East England, North West England, Northern Ireland, Orkney & Shetland, SW Scotland, Lothian Borders, South West England, Strathclyde, Wales, West Midlands, Yorkshire & Humber şi cod portocaliu în regiunile: Central, Tayside & Fife, Grampian, Highlands & Eilean, Siar, London & South East England, North East England, North West England, SW Scotland, Lothian Borders, South West England, Strathclyde, Wales, West Midlands, Yorkshire & Humber.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*