Mai mulți străini în România, conform statisticilor INS. Bogdan Trif: “Datele dovedesc reducerea semnificativă a fiscalității în domeniul turistic”

Călători în gara CFR. FOTO Cătălin Schipor

Ministerul Turismului se laudă că turismul românesc atrage tot mai mulți bani, iar orașele și stațiunile din România, tot mai căutate de turiști. Cei străini s-au înmulțit, iar românii nu mai pleacă așa de mult peste hotare.

Potrivit reprezentanților Ministerului Turismului, numărul vizitatorilor străini care au ajuns în țara noastră în luna aprilie a cunoscut o creștere importantă, de 9,3 procente, față de aprilie 2018. Toate acestea, în timp ce numărul românilor care au plecat în afara țării a scăzut cu 1,3%, în aceeași perioadă.

Cea mai remarcabilă creștere a fost înregistrată la capitolul înnoptărilor în structurile de cazare autorizate, care au înregistrat o majorare de 9,9% față de aprilie 2018, potrivit datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică.

„Măsurile guvernamentale de stimulare a turismului au fost confirmate de creșterea numărului de turiști în România. Și în această lună, INS a comunicat noi majorări atât ale numărului de persoane care au intrat în țara noastră, cât și ale celor care s-au cazat în unitățile autorizate. Sunt date care dovedesc faptul că reducerea semnificativă a fiscalității în sectorul turistic, acordarea voucherelor de vacanță, relaxarea condițiilor de acordare a finanțărilor pentru investițiile din turism și măsurile de susținere a sectorului balneo au fost decizii menite să dezvolte turismul românesc”,a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Statistica INS mai arată și că „aceleași creșteri impresionante au fost înregistrate și per total, de la începutul anului până la finalul lunii aprilie, când numărul înnoptărilor a crescut cu 9,1% față de aceeași perioadă a anului trecut“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*