FOTO VIDEO Călătorie în Maramureșul Voievodal: Poienile Izei, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Mocănița și bisericile de lemn – repere ale frumuseții României istorice

Muzica maramureșană. FOTO Adrian Boioglu
Muzica maramureșană. FOTO Adrian Boioglu

Când National Geographic și-a întocmit ghidul de călătorii pentru anul 2015, l-a numit “Top 20 al celor mai frumoase locuri de vizitat în lume”, iar pe poziția 4 – unul dintre locurile onorante – a plasat Maramureșul, pe care redactorii americani l-au descris ca fiind „Neînfricata lume veche“. Topul îl puteți găsi aici, iar impresiile celor care au scris despre Maramureș sunt copleșitoare. National Geographic i-a invitat pe turiştii din întreaga lume să vadă “unul dintre puţinele locuri unde tradiţiile s-au păstrat nealterate, iar omul continuă să trăiască în armonie cu natura”.

Mai aproape de noi, în România, o agenție specializată pe genul de turism cultural-istoric, face același lucru, doar că la scară redusă: Scorilo Turism organizează tururi și excursii pentru clienții săi în tot Maramureșul istoric sau Maramureșul Voievodal.

Să nu confundați județul Maramureș cu Maramureșul Voievodal! Pentru cei care nu ştiu, judeţul Maramureş de azi este de fapt alcătuit din „adevăratul” Maramureş (“Ţara Maramureşului” ori Maramureşul “Voievodal”), la care s-a adăugat Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului (parte rămasă în judeţul Sălaj) şi o parte din Ţara Codrului. Cel care suscită cel mai mult interesul turiștilor este Maramureșul Voievodal, unde au trăit dacii liberi, necuceriți de Imperiul Roman și unde tradițiile sunt la ele acasă.

Sunt atâtea de văzut în Maramureșul Voievodal încât nu-ți ajunge niciodată timpul ca să le cuprinzi pe toate. Turnul Sfântului Ștefan și Bastionul Măcelarilor (ambele din Baia Mare), Lacul Firiza aflat la 10 kilometri de oraș, Mănăstirea Bârsana, Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației, cimitirul Săpânța, Cascada Cailor… și lista poate continua. Costin Corboianu conduce agenția Scorilo Turism și a fost întrebat de jurnaliștii Gonext cum le organizează turiștilor săi traseele prin Maramureș, astfel încât oamenii să poată vedea cât mai multe din aceste minuni locale.

“Noi avem mai multe programe pentru Maramureșul istoric sau voievodal. În excursia aceasta avem destul de puțin timp la dispoziție, motiv pentru care am încercat să le concentrăm: într-o zi să mergem pe latura istorică și religioasă, iar în altă zi pe natură, pe frumusețile naturii.

În prima zi de exemplu, mergem și vedem Mănăstirea Bârsana, Cimitirul vesel de la Săpânța, Săpânța-Peri, vedem biserica de lemn de la Budești Josani, unde este cămașa haiducului Pintea și o lecție de istorie pe viu – vedem Muzeul Rezistenței Comunismului de la Sighet, închisoarea. Ziua a doua – nelipsita Vale a Vaserului cu mocănița în trei sferturi din zi și după aceea o plimbare în Munții Rodnei la Cascada Cailor, eu zic că-i binevenită”, spune Costin Corboianu.

Biserica de lemn de la Budești Josani este o parte vie din istoria veche a României. Datează din 1643, adăpostește picturi din anul 1762 și este atât de valoroasă încât Organizația Națiunilor Unite (ONU) a hotărât s-o includă în patrimoniul mondial al UNESCO. În interiorul bisericii se află o parte din zalele lui Pintea, haiducul Maramureşului și unul dintre celebrii haiduci ai României.

O altă mănăstire celebră din Maramureșul Voievodal și Istoric este Săpânţa Peri, despre care oamenii spun că rugăciunea şi curăţenia sufletească izvorăsc imediat în gând în clipa în care păşeşti din şosea spre lăcășul de cult aflat pe malul stâng al Tisei. Peste drum se înalță brazi falnici care îți curăţă respiraţia și te îndeamnă să guşti din viaţă cu sentimentul nemuririi.

Mii de turiști împânzesc an de an satele Maramureșului istoric. Din țară și din străinătate, veniți de peste tot din lume, oamenii caută autenticul. Maramureșul este fascinant în orice anotimp, dar chiar și așa, l-am întrebat pe Costin Corboianu care este perioada cea mai nimerită pentru excursiile pe care el le organizează acolo “unde se agață harta-n cui”.

“Maramureșul este spectaculos oricând: spre exemplu eu, ultimele 4 din 5 sărbători ale Crăciunului le-am făcut aici, deci – iarna. Noi începem excursiile în luna mai si le ținem până în luna octombrie. Aproape în fiecare lună avem excursie: ori Maramureșul simplu ori Maramureș-Bucovina. Am făcut un program nou Maramureș-Bucovina-Apuseni, care să cuprindă, zic eu, zonele care păstrează cel mai mult tradițiile și obiceiurile din țara noastră”, explică Costin Corboianu.

Unul din locurile preferate pentru înoptat este satul Poienile Izei, plin de pensiuni care își așteaptă turiștii. Le găsești aproape pe toate pe TripAdvisor și oamenii locului și-au câștigat renumele în industria turistică de calitate. Până în 1995 când a devenit comună, Poienile Izei a aparținut de Botiza. În câteva cuvinte, Poienile Izei înseamnă ospitalitate, meșteșuguri, tradiții, horincă, muzică și voie bună. Să nu vă mire dacă dimineață gazda vă întâmpină cu pâinici proaspăt scoase din cuptor și cu o ulcică de palincă. Maramureșenii trăiesc altfel decât noi, dar n-o să vă fie greu să vă adaptați rapid la ritmul vieții lor.

“La Poienile Izei ajungem foarte des. În ultimii 10 ani de cel puțin trei ori pe an am venit în Maramureșul Voievodal și implicit la Poienile Izei. Pe turiști îi atrag aici (în primul și-n primul rând) tradițiile: oamenii locului se mândresc cu faptul că provin din dacii liberi, sunt niște oameni simpli, dar profunzi, oameni care respectă istoria, respectă tradițiile și toate acestea adunate la un loc dau o notă prin care turiștii care vin rămân impresionați făcând comparație cu alte zone din țară”, spune cu nostalgie Costin Corboianu.

Și adaugă imediat: “Eu mă simt foarte bine acolo, mă simt ca acasă. Am copilărit la bunici, acolo, până la vârsta de zece ani și am nostalgia vremurilor de-atunci”.

Pe drumurile Maramureșului este o forfotă continuă. Dealurile și văile presărate cu clăi de fân scăldate în lumina timidă a soarelui bucură turiștii la fiecare pas. Și mocănița care gâfâie pe Valea Vaserului, și crucile din cimitirul vesel de la Săpânța, și Cascada Cailor cu a ei cădere de apă de 90 metri… Categoric, Maramureșul e greu de descris în cuvinte!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*