Măsuri îndrăznețe anunțate de Ministerul Turismului. Activitățile recreative vor avea cota de TVA cea mai mică din România

Mangalia - Sanatoriul Balnear. FOTO Cătălin SCHIPOR

Pentru această toamnă, Ministerul Turismului a programat mai multe măsuri pentru îmbunătățirea activității sectorului de turism din România.

Ministerul Turismului a anunțat că va definitiva Legea Turismului, actul normativ prin care vor fi stabilite liniile directoare de funcționare a serviciilor în domeniul turismului, o lege care va avea ca principal scop promovarea României ca destinație turistică și creșterea numărului de turiști autohtoni și străini. Un prim pas, în acest sens a fost făcut prin memorandumul de descentralizare în sectorul de turism, care a fost deja adoptat de guvern , astfel autoritățile locale urmează să preia o parte dintre atribuțiile ministerului.

Printre noile măsuri se numără aplicarea cotei de TVA de 5% pentru domenii precum: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, activităţile sportive, recreative si distractive. Turismul va avea cea mai mică cotă a TVA dintre toate sectoarele economice.

De asemenea, o altă măsură care vine în întâmpinarea stimulării turismului din România dar și cu efecte asupra sănătății populației va fi deblocarea turismul balnear prin redevențe ZERO pentru apa geotermală și apa minerală natural utilizată pentru consumul populației la buvetele publice.

În plus, autoritățile locale și societățile comerciale vor putea accesa bani din fondul de investiții, banii destinați special dezvoltării și modernizării statiunilor balneare.

Estimarea Guvernului pentru dezvoltarea turismului balnear prevede investiții de minim 1 miliard de euro prin proiecte în următorii 10 ani.

Sectorul turistic balnear avea nevoie urgent de aceste măsuri în contextul în care o treime dintre izvoarele termale şi minerale ale Europei sunt în ţara noastră.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*