Microrezervația din Constanța reprezintă o atracție indiferent de anotimp, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Patrimoniul acestui obiectiv deţine avifauna acvatică (pelicani, lebede, raţe şi gâşte sălbatice), avifauna terestră (păuni, fazani) şi mamifere (mufloni, cerbi lopătari,capriori), care se regăsesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Rezervaţia Negureni. Mare parte din aceste exemplare sunt monumente ale naturii şi specii rare cu o reprezentare tot mai redusă în biotopurile naturale.
Unele exemplare au fost obţinute prin schimburi cu alte Grădini Zoologice iar altele au fost achiziţionate sau donate. Anual s-a reuşit reproducerea şi creşterea în captivitate a numeroase exemplare aparţinând unor specii variate (mufloni, cerbi lopătari)
Microrezervația poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 – 19.30
Un bilet pentru adulți costă 8 lei, iar pentru elevi și studenți tariful este de 2 lei. Copiii până la 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se vând de luni până duminică, între orele 10:00 – 17:30
Be the first to comment