Mini-vacanța de 1 Mai are 4 zile. Guvernul a declarat ziua de 30 aprilie ca fiind una liberă

Imagine cu plaja din stațiunea Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

Bugetarii se bucură de o zi liberă în plus înainte de 1 Mai. Astfel, ziua de luni devine parte din minivacanța de la început de mai.

“Data de 30 aprilie va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi 1 mai este zi nelucrătoare. Prevederile nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, iar pentru a recupera ziua de 30 aprilie, instituţiile publice vor opta fie pentru desfăşurarea activităţii în regim normal- sâmbătă 5 aprilie, fie pentru prelungirea timpului de lucru până în data de 11 mai, conform unei planificări stabilite”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

Una dintre cele mai adoptate destinații pentru români, de 1 Mai este litoralul. Cu toate acestea, hotelierii de la malul mării nu par interesați de turiști mai devreme de luna iunie. Multe dintre unitățile de cazare nu își vor deschide porțile pentru această minivacanță de 1 Mai.

Până la ora publicării acestei știri, Primăria Constanța nu a făcut public un calendar al evenimentelor de 1 Mai, așa cum se întâmpla în alți ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*