Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români de posibile proteste în perioada următoare în R.P. Chineză și R.A.S. Hong Kong

Imagine din China. FOTO Ralf Leinweber

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze că, pe parcursul lunii iunie 2019, au avut loc o serie de proteste. Acțiuni similare sunt așteptate a se derula și în zilele și săptămânile următoare, acțiuni care vor afecta în mod semnificativ circulația rutieră și pietonală, precum și rețeaua de transport public subteran.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români ca în data de 1 iulie 2019 să evite pe cât posibil zonele centrale ale Hong Kong-ului (zona Admiralty, Central, WanChai), să manifeste atenție sporită în planificarea călătoriilor, fiind posibile blocaje ale drumurilor, ale stațiilor de metrou de pe Linia Albastră (Central, Admiralty, WanChai, Causeway Bay și Tin Hau), ale suprafețelor comerciale, precum și ale altor elemente de infrastructură.

Se recomandă monitorizarea evoluţiei mişcărilor de protest, atât în mass-media locală, cât și în cea internațională, pentru a preîntâmpina posibile inconveniențe în activităţile desfășurate.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Hong Kong: +85225233817, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Consulatului General al României în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze: +85296137370.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://hongkong.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*