Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis un cod portocaliu de fenomene meteorologice severe pentru ziua de 18 noiembrie 2018, în Comunitatea Autonomă Andaluzia: provinciile Huelva, Malaga și Cadiz. Fenomenele meteorologice se caracterizează prin ploi puternice și vânt.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla la: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al oficiului consular al României la Sevilla: +34648212169.
Be the first to comment