Statul român nu are mână bună la activele din turism. Un raport emis de Ministerul Turismului arată că nu toate afacerile din turism o duc foarte bine.
Astfel, dintre cele 15 societăți pe care Ministerul Turismului le are în portofoliu, 4 sunt deja în faliment.
Iată lista oficială a societăților, conform raportului publicat în luna august 2018, de Ministerul Turismului: Litoral SA, Mamaia SA, Neptun Olimp SA, Germsara SA, Compania de Investiții pentru Turism SA, Lido SA, Ciucaș SA, Predeal SA, Carmen Silva 2000 SA, Robinson Turism SA, Imotrust SA, Anca Irina SA, THR Marea Neagră SA, Bega Turism SA și Iezerul SA.
Cele mai multe acțiuni deținute de Minister sunt la Germsara, CIPT și Carmen Silva 2000 – aproape sau chiar 100%, iar cele mai puține, la Imotrust SA și THR marea Neagră.
Conform documentului publicat de Ministerul Turismului, Ciucaș SA, Predeal SA, Carmen Silva 2000 SA și Anca Irina SA sunt în prezent în procedură de Faliment.
Be the first to comment