Acțiune neobișnuită a Ministerului Turismului din România. 66 medici de familie din București vor avea ocazia să viziteze mai multe baze de tratament din țară pe banii Guvernului.
Proiectul anunțat de Ministerul Turismului are drept scop organizarea unor vizite de informare/documentare în județele Constanța, Ialomița, Brașov, Covasna și Harghita, în special în stațiunile balneare și balneoclimaterice. Plimbarea celor 66 de medici este programată pentru perioada 14 – 16 decembrie 2018. Ministerul caută acum o firmă care poate să preia activitățile de organizare a evenimentului.
Medicii vor fi împărțiți în două grupuri. 13 dintre aceștia vor ajunge pe 14 decembrie la Amara, după care merg la Eforie Nord și Mangalia.
Grupul mai mare – cel de 53 persoane va pleca de la București către Predeal, Covasna, Tușnad Băi, Borsec și vor ajunge până la Miercurea Ciuc.
Ministerul Turismului a cerut, conform Caietului de Sarcini, ca “la sfârșitul programului, reprezentantul societății câștigătoare să întocmească un raport detaliat însoțit de un CD/DVD cu fotografii și filmări de la toate obiectivele turistice din program”.
Traseul și programul pentru cele 3 zile de vizite este unul cât se poate de alert. Participanții nu se limitează doar la vizitarea unor complexe balneare, ci merg să vadă și izvoare sau cascade din zonele amintite.
Nota de plată va fi achitată de Ministerul Turismului, iar prețul total ajunge la peste 78.200 lei.
1 Trackback / Pingback