Ministrul Turismului, Bogdan Trif: “bugetul pentru investiții al Ministerului este cu 600% mai mare decât în 2018”

Întâlnire între ministrul turismului și reprezentanți ai Unităților Administrativ Teritoriale. FOTO Ministerul Turismului

Ministrul Turismului a avut o întâlnire cu 30 de reprezentanți ai Unităților Administrativ Teritoriale care au depuse, la acest moment, documentațiile de investiții ce se regăsesc în Masterplanul de Investiții în turism pentru 2019.

Anul acesta fondurile prevăzute pentru investiții în cadrul bugetului Ministerului Turismului sunt cu 600% mai mari față de anul 2018.

„Nu vrem să mai înregistrăm situații în care proiectele de investiții să stagneze din cauza unor mici impedimente, acesta a fost scopul întâlnirii de astăzi cu primarii și reprezentanții localităților pentru care există proiecte depuse la Ministerul Turismului. Avem bani de investiții, dar trebuie evitate blocajele alocării fondurilor din cauza că fie nu sunt cunoscute modificările legislative, fie că un funcționar nu-și face treaba la timp. Avem deja exemple pozitive în acest sens, respectiv de proiecte care au fost deblocate, cum ar fi tronsonul I al Pârtiei de la Câmpulung, Rarău I, cu o lungime de 2850 de m, proiect care a început în anul 2009 dar pe care am reușit să îl terminăm anul trecut. Zonele cu potențial turistic se pot dezvolta cu bani de la minister dacă există implicare la nivelul autorităților locale. Am simplificat procedura de evaluare a proiectelor astfel că, în primă etapa este nevoie ca UAT-urile să depună documentația până la stadiul de studiu de fezabilitate.

Mergând mai departe, am inclus și posibilitatea ca proiectul tehnic să poată fi decontat de către Ministerul Turismului în limita a 3% din suma alocată. Pentru a veni și în sprijinul autorităților locale pe teritoriul cărora se află resurse balneare, am crescut nivelul de co-finanțare pentru proiectele din aceste zone, ajungând la până 90% din costul total al proiectului. Nu în ultimul rând, vreau să menționez că avem anul acesta un buget al Ministerului care este îndreptat spre investiții. Pentru anul 2019, 229 milioane de lei sunt prevăzute exclusiv pentru investiții”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*