Mircea Dobre acuză Ministerul Turismului de “Fake News Instituțional”: “Domnul Trif nu știe care vor fi consecințele, dar a ținut să se laude cu realizările”

Mircea Titus Dobre, fostul Ministru al Turismului
Mircea Titus Dobre, fostul Ministru al Turismului

Un mesaj postat pe Facebook de Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului critică felul în care actualul ministru a ales să-și facă treaba. Dobre susține că Ministerul condus de Trif a distrus tot ceea ce s-a făcut în Turismul românesc vreme de un an.

Redăm integral mesajul lui Mircea Dobre.

“Ca fost ministru al Turismului, actualmente deputat, nu pot să accept fake news din partea ministerului pe care l-am condus. În general, n-aș putea să accept fake news la nivel instituțional. Tocmai de aceea, trebuie să lămuresc unele aspecte legate de comunicatul de presă transmis aseară de Ministerul Turismului, referitor la protecția 100% pentru turiști.

România scapă de infringenment – anunță ministrul Turismului – doar că domnul ministru Bogdan Trif a uitat să menționeze faptul că a dat copy/paste din Directiva Europeană, după ce a distrus toată munca de un an a Ministerului, trecând și peste negocierile, dezbaterile, întâlnirile cu reprezentanții operatorilor din Turism. Domnul ministru a mai uitat să menționeze și faptul că realitatea va demonstra, în foarte scurt timp, că prin forma actuală a transpunerii Directivei 2302/2015 privind garantarea pachetelor turistice, de fapt nu se garantează absolut nimic, iar pachetele turistice vor fi mult mai scumpe și mai nesigure, iar legea este nonfuncțională. Probabil nici măcar nu știe care vor fi consecințele, dar a ținut să se laude cu realizările. Proiectul legislativ care a fost adoptat ieri, de Executiv, va avea alte efecte decât cele prezentate de ministrul Turismului. Iar asta nu susțin doar eu, ci și alți specialiști în Finanțe și Turism.

Pe scurt, textul de lege este greșit.

Copy/paste din directiva europeană nu înseamnă o lege funcțională. Ceea ce a făcut, prin această așa-zisă transpunere a directivei, este doar pentru a-ngropa turismul românesc. Este adevărat, însă, că legea protejează niște grupuri de interese, iar acest lucru se va putea observa, în cel mai scurt timp. În rest, costurile vor crește, scrisoarea de garantare este o amăgire, fondul de garantare privat nu există. În concluzie, nu avem niciun mecanism nou de garantare.

Pentru a-nțelege toată lumea cum nu va funcționa această lege, voi explica detaliat: În primul rând, scrisoarea de garantare trebuie să fie acordată în favoarea cuiva, iar această măsură nu se poate aplica. Practic, nu mai există niciun mecanism de garantare acum, nici măcar cel care exista inițial. În altă ordine de idei, așa cum este actuala ordonanță, garantarea pachetelor de servicii turistice este dublată, astfel: o agenție de turism cu activitate de organizare, din România, care revinde un pachet de servicii turistice garantat deja într-o țară membră UE, trebuie să garanteze aceste pachete de servicii încă o dată, în România. Asta înseamnă o dublare inutilă a garantării, dar care se va resimți în prețul pachetelor de servicii turistice oferite românilor.

Tot fake news este și majorarea capitalului social la 25.000 de lei, ca măsură suplimentară de siguranță, doar că respectiva sumă se poate folosi începând de a doua zi pentru activitatea companiei.

Pe scurt, domnul ministru Bogdan Trif a avut curajul și a reușit să distrugă, în timp record, nu doar ceea ce s-a muncit la Minister timp de un an întreg, ci și să distrugă, pe termen lung, turismul românesc, agențiile de turism din România și, pe cale de consecință, orice încercare a românilor de a se mai bucura de vacanțe garantate printr-un mecanism financiar care să le protejeze pachetele cumpărate. Probabil, în acest haos creat prin noua lege adoptată de Executiv, agențiile de turism se vor închide, una câte una, în cel mai scurt timp, pentru că totul le va fi defavorabil, iar turiștii vor migra, în mod firesc, spre alte forme de achiziție a vacanțelor, din moment ce prin lege nu li se va mai oferi nicio garanție.

Felicitări, domnule ministru Bogdan Trif ! Ați reușit!”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*