Muzeele clujene, din ce în ce mai atractive pentru turiștii de pretutindeni

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Primul semestru al anului 2018 a însemnat, pentru instituțiile muzeale ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, o nouă perioadă de creștere a numărului celor care au decis să le treacă pragul.

Astfel, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, unul dintre cele mai reprezentative muzee din România, cu o colecție de peste 14.000 de piese de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă şi fond documentar a fost vizitat, pe parcursul lunilor ianuarie-iunie 2018, de peste 32.300 de vizitatori. Datorită specificului său, Muzeul de Artă Cluj-Napoca urmărește să atragă un public cât mai larg, dornic să savureze arta și să participe la evenimentele organizate de instituție. De asemenea, muzeul acordă o atenţie sporită elevilor liceelor de artă și studenților din universităţile de artă şi arhitectură, aceştia beneficiind de gratuitate la intrarea în expoziţiile deschise în muzeu și reprezentând, totodată, o parte a elementului profesional al grupului țintă.

În ceea ce privește Muzeul Etnografic al Transilvaniei, o altă instituție clujeană de prestigiu, acesta a înregistrat în primul semestru din acest an un număr de peste 40.500 de vizitatori, în creștere semnificativă raportat la perioada similară din anul precedent când pragul muzeului a fost trecut de 32.200 de persoane. Dintre aceștia, 20.646 au optat pentru Parcul Etnografic Romulus Vuia, 19.654 de vizitatori au fost prezenți la sediul central, în timp ce restul de 270 au luat parte la Atelierul de Icoane din Piața Ștefan cel Mare.

Cele mai vizitate expozitii au fost ,,Tradiții Nipone”, desfășurată între 17 februarie și 31 martie, ,,Comorile României” – 8 mai – 3 iunie, ,,Expoziția de vară Brickenburg” găzduită între 29 mai și 3 iunie, precum și ,,100 de tablouri pentru 100 de ani” derulată între 12 și 29 aprilie. Pe tot parcursul anului 2018, Muzeul Etnografic al Transilvaniei derulează programul „Bilete de Centenar”, prin care fiecare al o 100-lea vizitator beneficiază de intrare gratuită.

De asemenea, Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea a înregistrat o creștere a numărului de vizitatori, comparativ cu același interval al anului precedent, ajungând la 6.291, cu peste 13% mai mult decât în 2017. Printre evenimentele care s-au bucurat de un succes remarcabil, atrăgând un număr mare de participanți, pot fi amintite Expoziția ,,Octavian Goga – Ipostaze ale unei personalități”, care a deschis seria evenimentelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, mica expoziție de machete realizate în cadrul acțiunii ,,De la Rășinari la Ciucea”, precum și ediția din acest an a Festivalului European ,,Noaptea Muzeelor”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*