Muzeul Județean Mureș organizează în luna octombrie, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 12:00-14:00, la sediul administrativ situat pe str. Mărăști, nr. 8A, patru sesiuni de informare pentru cei interesați de Programul de Voluntariat al Muzeului Județean Mureș.
În perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, voluntarii recrutați în Programul de Voluntariat al Muzeului 2021-2022 vor putea participa la o sesiune de training gratuit, în cadrul unor ateliere de educație nonformală săptămânale, în care vor fi abordate toate aspectele ce țin de implicarea lor ca voluntari permanenți ai Muzeului. Partea aplicată a cunoștințelor și abilităților dobândite se va desfășura în perioada februarie – septembrie 2022.
Programul de Voluntariat al Muzeului (prescurtat PVM) este destinat elevilor, studenților și tuturor persoanelor cu vârsta peste 16 ani, care activează, doresc să activeze sau sunt pasionați de următoarele domenii de activitate: Muzeologie, Istorie, Arheologie, Filosofie, Litere, Artă, Științe Naturale, Antropologie, Etnografie și nu în ultimul rând Turism și Marketing Cultural.
Beneficii:
– Voluntariatul este în primul rând o formă de dezvoltare personală și profesională pentru tineri și o formă de învățare pe tot parcursul vieții și îmbătrânire activă pentru adulți.
– Recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională de către angajatori.
– Acordarea de către organizația gazdă a unui Certificat de competențe dobândite prin voluntariat. Se eliberează doar la cerere și conține 8 competențe-cheie preluate din Cadrul Național și European al Calificărilor.
– După stagiul minim de voluntariat prevăzut în Contractul de Voluntariat și după experinența dobândită în practică, voluntarii Muzeului vor putea organiza evenimente culturale și muzeale, vor putea lucra pe ghidaje tematice, traduceri și interpretariat, tursim, multimedia, promovare și pot aplica pentru forme de învățământ superior de profil, local, național sau internațional.
Be the first to comment