Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează, sâmbătă și duminică, 11 și 12 mai, „Zilele Muzeului”

„Militarul român, o istorie vie, multiseculară”

În cadrul activității va avea loc și cea de-a XIX-a ediție a tradiționalului Festival de reconstituire istorico-militară, care se va desfășura sub titulatura „Militarul român, o istorie vie, multiseculară” și va reuni numeroase grupuri și asociații de reconstituiri istorice.

Acestea își propun să readucă în fața publicului elemente de instrucție, tactică și strategie militară, de mânuire a armamentului și simulări de bătălii, parade ale uniformelor de epocă și aspecte de viață cotidiană militară prezentate pe parcursul mai multor epoci istorice.

De asemenea, vor avea loc ceremonii militare de depunere de coroane de flori la monumentele aflate în incinta instituției – Monumentul Eroilor Regimentului 21 Ilfov (autor sculptorul Oscar Han) și Monumentul dedicat Generalului Ioan Emanoil Florescu-fondatorul și orânduitorul armatei române (autor sculptorul Jules Clement Chaplain).

La „Cinematografului de campanie” vor fi proiectate filme documentare de epocă, iar în curtea muzeului vor fi amenajate mai multe standuri – „Cultul Eroilor”, care îi va evoca și omagia (prin obiecte și documente) pe militarii căzuți la datorie pe câmpul de luptă, și cel al Editurii Militare, în cadrul căruia vor fi prezentate cărți și publicații de specialitate, oferind pasionaților de istorie militară ultimele noutăți. Totodată, colecționari particulari vor expune obiecte cu caracter militar (insigne și decorații, embleme și ecusoane etc).

„Zilele Muzeului” sunt menite să prezinte publicului vizitator, într-o manieră inedită, agreabilă şi interactivă, aspecte ale vieţii ostașilor din toate timpurile, în timp de pace și de război, alte detalii menite să contureze viaţa şi activitatea ostășească din diferite epoci.

Programul manifestării este sâmbătă, 11 mai, între orele 10.00 și 17.00, și duminică, 12 mai, între orele 10.00 și 14.00.

Accesul publicului în Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” (str. Mircea Vulcănescu, nr. 125-127, sector 1, București) este gratuit.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*