Muzeul Național al Bucovinei, invitat să promoveze Cetatea de Scaun a Sucevei la Târgul European al Castelelor

Cetatea de scaun a Sucevei. FOTO Facebook/Suceava Cetate

Muzeul Național al Bucovinei participă, în perioada 27 – 28 mai, la a VII-a ediție a Târgului European al Castelelor. Evenimentul, unic în România, organizat de Primăria Municipiului Hunedoara împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, se desfășoară la Muzeul Castelul Corvinilor și are drept scop promovarea monumentelor istorice iconice, cu valoare cultural-turistică deosebită, din țară și din Europa.

În cadrul Târgului European al Castelelor, Muzeul Național al Bucovinei își face cunoscută oferta cultural-turistică și prezintă principalele elemente de atracție ale Cetății de Scaun a Sucevei, expoziții permanente, temporare și evenimentele culturale devenite atracții turistice naționale și internaționale.

La ediția de anul acesta, 21 de expozanți vor fi prezenți, în cele două zile, de la ora 09.00 până la ora 17.00, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Cetăți, palate, castele, muzee, case memoriale și centre de informare turistică din România se prezintă publicului, în cadrul unor standuri dedicate, amplasate în Curtea Husarilor, obiective importante din România alegând să își prezinte oferta turistică la Muzeul Castelul Corvinilor.

La ediția din acest an a Târgului European al Castelelor se vor prezenta cu standuri:

  • Cetatea Alba Iulia
  • Castelul Bran
  • Castelul Karolyi, Carei
  • Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
  • Cetatea Medievală Mălăiești / InfoTurism Sălașu de Sus
  • Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște
  • Cetatea Feldioara – Marienburg
  • Cetatea Medievală Râșnov
  • Cetatea Medievală Târgu Mureș
  • Cetatea Făgăraș
  • Cetatea Rupea
  • Cetatea Devei
  • Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara
  • Muzeul Octavian Goga
  • Cetatea de Scaun a Sucevei – Suceava Princely Fortress
  • Castelul Sturdza – Miclăușeni
  • Cetatea Ardud
  • Centrul de Turism Arad
  • Cetatea Neamț
  • Palatul Culturii – Iași
  • Muzeul Castelul Corvinilor.

În cadrul evenimentului, în data de 28 mai, va avea loc și Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul, tot la Castelul Corvinilor, iar duminică, 29 mai 2022, va avea loc evenimentul History Run.

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impresionante obiective de arhitectură gotică și renascentistă din Europa, fiind adesea plasat printre cele mai frumoase castele din lume. Obiectivul turistic de la Hunedoara își asumă în continuare un rol activ în promovarea României și a obiectivelor turistice importante din țară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*