Pe 30 iunie 2019, în Terminalul de Pasageri al Portului Constanța a acostat nava fluvială de pasageri MS River Aria, cu pavilion Malta, care are la bord 149 pasageri (majoritatea americani) și 43 de membrii de echipaj.
Nava vine din Budapesta, cu itinerariul Mohacs-Batina-Vukovar-Novi Sad-Belgrad-Vidin-Ruse-Călărași.
Pe durata escalei în Constanța, turiștii vizitează Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Catedrala Sf. Petru și Pavel, stațiunea Mamaia.
River Aria va părăsi Portul Constanța pe 2 iulie 2019.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două târguri de locuri de muncă în turism vor avea loc la Constanța, la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, la Hotelul Ibis Târgurile sunt organizate de către Universitatea Ovidius din Constanța, în cadrul …
Ne apropiem cu pași repezi de sărbătorile de iarnă, așa că agenția de turism Icar Tours a pregătit o listă cu cele mai frumoase târguri de Crăciun, programate deja în 2023. Simte magia celei mai …
Travel Planner – unul dintre cei mai importanți touroperatori români specializați pe litoralul bulgăresc, apreciază că vânzările către turiștii români pentru litoralul bulgăresc au crescut foarte mult în ultimele zile, în special cu ocazia perioadei …
Be the first to comment