Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au participat sâmbătă, 18 mai 2019, la Festivalul European Noaptea Muzeelor, ediția a XV-a. Cu acest prilej, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Apei „Leonida Truță” din localitatea Florești, precum și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea au putut fi vizitate gratuit. Pe lângă expozițiile înscrise în programul lunii mai, Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din cadrul forului administrativ județean au pregătit și evenimente special destinate acestei ocazii.
Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat o serie de evenimente, derulate atât la sediul instituției – Palatul Reduta, secția pavilionară, situată pe str. Memorandumului nr. 21, cât și în Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” – secția în aer liber, de pe str. Tăietura Turcului.
Cei nu mai puțin de 6.140 de vizitatori care au participat la ediția din acest an a Nopții Muzeelor, în cele două secții ale Muzeului Etnografic, au avut posibilitatea de a vizita Palatul Reduta conform programului 19.00-00.00, iar Parcul Național Etnografic ,,Romulus Vuia” în intervalul orar 10.00-17.00.
Vizitatorii au avut oportunitatea de a admira lucrări expuse în cadrul expoziției permanente ,,Cultura populară din Transilvania – secolele XVIII-XX” și expoziției permanente tactilă ,,Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale”.
De asemenea, cei prezenți au avut parte de o experiență fascinantă în interiorul Planetariului mobil, oferit de Magic Dome, unde, folosind tehnologie de ultimă generație, aceștia au putut înțelege și învăța mai multe despre planete, asteroizi, comete. De asemenea, expozițiile „Semnele Ceriului” și „Constelații Românești Tradiționale” au oferit publicului reprezentări ale simbolisticii astrale prezente în arhitectura și arta tradițională din România. Fotografiile expuse prezentau reprezentări sculptate ale soarelui, lunii, stelelor etc., prezente pe biserici, case, mobilier și porți tradiționale de lemn din toate zonele României. A doua expoziție, cea legată de constelații, o expoziție digitală multimedia, a oferit povești ale constelațiilor. În cadrul expoziției „Semnele Ceriului”, două artefacte au fost vedetele Nopții: meteoritul de la Mociu și obiectul de la Aiud.
Totodată, în Parcul Etnografic, cei prezenți au vizitat expoziția permanentă în aer liber, care cuprinde ambele sectoare, respectiv cel tehnic și cel al gospodăriilor zonale. De asemenea, cu prilejul celei de-a VII-a ediții a evenimentului ,,Noaptea Privighetorilor”, au fost organizate tururi ornitologice ghidate, ateliere de identificare păsări și tururi ghidate dedicate copiilor. Organizat de Societatea de Ornitologie din România, evenimentul a constituit o încercare de a apropia oamenii de natură prin intermediul cântecului păsărilor și al pieselor clasice pe care le-au inspirat.
Seara s-a încheiat cu un concert de muzică clasică, desfășurat în zona foișorului, unde participanții au avut oportunitatea de a savura, într-o atmosferă unică, un picnic alături de cei dragi. Programul muzical a cuprins piese legate de tema zilei: păsările, ca de exemplu: The Bird, Oiseaux tristes, L’usignuolo și Ciocârlia.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca și-a întâmpinat publicul, și în acest an, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, cu un program de expoziții care au pus în valoare nu numai patrimoniul cultural al muzeului, ci și creațiile artiștilor contemporani, fiind deschis în intervalul 19.00 – 01.00.
Cei 12.049 de vizitatori care au străbătut sălile muzeului în cele cinci ore au vizitat atât expoziția permanentă, Galeria Națională, redeschisă publicului în 2018, cât și expozițiile temporare: „Raul şi Faun. Pictură” (cu lansarea catalogului expoziţiei şi un concert coral), „Sinteza retrospectivă Thomas Ditroi (1950-2012)”, „71 de ani de la proclamarea Independenţei Statului Israel” şi „Hight Light. Pictură”.
Programul acţiunilor de mediere culturală a operelor de artă etalate pe simezele „Galeriei Naţionale”, realizat în colaborare cu Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, a reunit, sub genericul sugestiv „Fiecare vede ce simte. TU ce vezi?”, o serie de prezentări ghidate interactive special destinate copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, interpretări coregrafice şi un recital pianistic susţinut de tinerii muzicieni Luca Pulbere şi Ioana Veţean-Muntean. Prin urmare, energia debordantă, prospeţimea, sensibilitatea, bucuria entuziastă, emoţia şi creativitatea exuberantă, flerul narativ şi spiritul ludic, versatilitatea ingenios dozată şi o jovialitate molipsitoare au fost doar câteva dintre ingredientele speciale care au făcut deliciul unei reţete de neuitat a ediţiei din acest an a Festivalului European „Noaptea Muzeelor”.
Cea de-a XV-a ediție a Nopții Muzeelor celebrată la Muzeul Memorial „Octavian Goga” a reunit la sediul muzeului din localitatea Ciucea un număr de peste 280 de vizitatori. Programul serii, cuprins în intervalul orar 18.00 – 00.00, a fost realizat în baza unei vechi colaborări și prietenii dintre Muzeul Memorial „Octavian Goga” și Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, ambele instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Tema ,,Nopţii Muzeelor” din acest an de la Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea a fost ,,Lecţie deschisă” iar acţiunea, care a început la ora 18.00, a cuprins comunicările ,,Prietenia dintre Octavian Goga şi Ady Endre”, ,,Ady Endre – 100 de ani de la moarte”, ,,Ciucea, loc al iubirii și durerii”, precum și o serie de momente artistice și literare susținute de experți și cursanți ai Școlii Populare de Arte Cluj. Cu prilejul Nopții Muzeelor, după o perioadă în care a fost închis vizitatorilor, etajul Clădirii ,,Castel” și-a redeschis larg porțile pentru a-i primi pe toți cei interesați să descopere istoria acesteia.
Totodată, sâmbătă, 18 mai, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, persoanele interesate au vizitat Muzeul Apei „Leonida Truță” din localitatea Florești, eveniment pentru care Compania de Apa „Someș” S.A. a pus la gratuit la dispoziția doritorilor un microbus. Derulat în intervalul 19.00 – 00.00, programul a inclus vizualizarea exponatelor, prezentarea unui istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă și Canalizare ale orașului Cluj, unelte specifice activității de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Județean Cluj, a susținut sâmbătă, 18 mai 2019, evenimentul Noaptea Muzeelor, desfășurându-și activitatea conform unui program prelungit, în intervalul orar 09.00 – 01.00. Turiștii și publicul interesat au fost informați asupra principalelor expoziții și activități desfășurate de muzeele județului Cluj participante la acest eveniment. Toate persoanele care au vizitat Centrul National de Informare şi Promovare Turistică Cluj cu ocazia acestui eveniment au beneficiat atât de informații cât și de materiale de promovare – albume, pliante, broșuri, CD-uri, hărți, semne de carte, materiale promoționale – a obiectivelor turistice din județ, în vederea creșterii circulației turistice locale și regionale.
Be the first to comment