În cadrul ședinței Consiliului Județean Brașov din 30 octombrie 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Terminal de pasageri – Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav” – etapa a III-a, indicatori care respectă condiționalitățile din punct de vedere tehnic și al suprafeței desfășurate.
În cursul zilei de 11 februarie, la ora 15:00 a expirat termenul de depunere a ofertelor privind achiziția proiectării și construirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG).
Conform datelor din sistemul electronic de achiziții publice, Consiliul Județean Brașov a primit patru oferte din partea următoarelor firme. BOG’ART SRL București, CONSTRUCȚII SA Sibiu, KESZ CONSTRUCȚII ROMANIA SRL Cluj și PORR CONSTRUCT SRL București.
Valoarea totală a proiectării și execuției acestui obiectiv de investiții este de 184.671.650 lei.
„Ne bucurăm că proiectarea și construirea terminalului de pasageri al AIBG a suscitat un interes mare din partea firmelor de construcții. Așadar, avem de unde selecta și sperăm ca etapele de evaluare să fie parcurse fără probleme, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să desemnăm un câștigător și să începem lucrările”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Pentru realizarea terminalului AIBG, administrația județeană a colaborat cu celebrul arhitect brașovean Dorin Ștefan, care a prezentat două soluții arhitecturale. A fost agreată varianta mai puțin costisitoare, având în vedere că lucrarea este finanțată integral de către Consiliul Județean Brașov.
Pentru această variantă s-au cerut avizele privind fluxurile de pasageri, de la instituțiile cu responsabilități în domeniu (SRI, Poliția de Frontieră și Direcția Vamală), iar acestea au fost obținute în baza planurilor finale ale terminalului, care relevă o suprafață desfășurată de 11.780 mp la care se adaugă o suprafață de 510 mp, reprezentând terase construite deschise și acoperite în afara perimetrului construit.
Structura constructivă a terminalului:
- fundații tip radier cu grinzi, pereți beton armat la subsol, stâlpi, grinzi principale și secundare metalice, planșee din tablă cutată cu suprabetonare;
- planșeu acoperiș metalic alcătuit din grinzi principale și secundare parțial din tablă cutată cu suprabetonare. Învelitoare alcătuită din panouri metalice tristrat pentru acoperiș;
- fațade sistem perete cortină din oțel autoportant;
- pereți interiori de compartimentare ușori din gips carton obișnuit și rezistent la foc în funcție de destinația încăperilor;
- finisaje pereți zugrăveli, vopsitorii, placaje faianță, pardoseli din piatră naturală, gresie porțelanată mată antiderapantă de interior, pardoseli din PVC antistatic, rășini epoxidice industriale pentru trafic greu.
Be the first to comment