O grevă în transportul feroviar și aerian dă peste cap circulația turistică din Franța

Aeronavă Air France. FOTO skeeze
Aeronavă Air France. FOTO skeeze

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în ziua de marti, 03 aprilie 2018, a debutat o grevă de amploare şi, cel mai probabil, de lungă durată în transportul feroviar şi la compania aeriană Air France.

Astfel, la Societatea Nationala a Căilor Ferate (SNCF) va circula un tren de mare viteză din opt şi un tren regional din cinci. În circulația internaţională a garniturilor de tren, sunt planificate doar trei din patru trenuri Eurostar în circulaţie şi un grafic aproape normal în cazul trenurilor Thalys, spre Belgia. În schimb, nu vor circula garniturile de tren spre Spania, Italia şi Elveţia.

De asemenea, greva lucrătorilor din sectorul feroviar a ajuns în faza protestelor de durată, cu încetarea lucrului timp de două zile din cinci, care ar urma să dureze 36 de zile pe parcusul a trei luni calendaristice consecutive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*