O nouă agenție de turism Accent Travel & Events s-a deschis la Râmnicu Vâlcea

Accent Travel & Events
Accent Travel & Events

Cu o prezență constantă de 20 de ani pe piața de turism din România, Accent Travel & Events deschide prima agenție în regim de franciză la Râmnicu Vâlcea, în centrul orașului, pe Strada Carol I, nr. 1 (lângă River Plaza Mall).

Mihai Petcu, partenerul francizat, directorul agenției Accent Travel & Events din Râmnicu Vâlcea are peste 20 ani de experiență în turism este foarte încrezător în potențialul proiectului: “Punctele forte al agenției Accent Travel & Events din Râmnicu Vâlcea sunt tarifele competitive și oferta imbatabilă pentru turismul intern (vacanțe la mare, sejururi în stațiuni balneoclimaterice și montane, vacanțe în Delta Dunării, în locuri spectaculoase din România, mai puțin cunoscute publicului larg). De asemenea, oferta pentru cazări externe și bilete de avion este completă și atractivă. În plus, asocierea cu un brand puternic, cu vechime pe piața de turism din România, care s-a remarcat prin grija pentru clienți și prin calitatea serviciilor, reprezintă un avantaj pe care mizăm în succesul agenției.”

Ca strategie pe termen lung, Accent Travel & Events dorește să continue expansiunea prin parteneri francizați, în orașele importante din România.

“Accent Travel & Events activează pe piața de turism din România de 20 ani. Know-how-ul dobândit în toți acești ani se reflectă în calitatea serviciilor, dar și în calitatea consilierii pe care o oferă agenții de turism, susținute de investiții consistente în soluțiile tehnologice performante. Consider că oportunitatea de cooperare în franciză a apărut ca urmare a dezvoltării noastre graduale și este un pas firesc pe care dorim să-l urmăm alături de alți profesioniști, pentru a crește valoarea și vizibilitatea brandului Accent Travel & Events” a declarat Lucian Boronea, CEO al agenției.

Începând cu data de 17 aprilie 2019, turiștii vâlceni pot vizita agenția, de luni până vineri între orele 9:00 – 18:00 și vor beneficia timp de o lună de zile, până pe 17 mai 2019 de o reducere specială de 10% aplicată vacanțelor în România prezentate în catalogul de vară Accent Travel & Events.

“Agenția se adresează oricărui turist care dorește să călătorească în țară sau în străinătate, celor care doresc să valorifice voucherele de vacanță sau celor care pur și simplu caută cel mai ieftin bilet de avion sau cea mai bună ofertă de cazare pentru destinații îndepărtate. Suntem pregătiți cu oferte personalizate, în functie de preferințe și bugete” a declarat Adelina Bobocu, consultant de turism Accent Travel & Events Râmnicu Vâlcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*