Pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța are loc premiera spectacolului „Degețica”

Premiera spectacolului Degețica, după H. Ch. Andersen

Pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” din Constanța are loc, cu ajutorul Consiliului Județean Constanța, sâmbătă, 12 octombrie, premiera spectacolului Degețica, după H. Ch. Andersen.

Spectacolul, plin de lumină, culoare și rafinament artistic, a cărui dramatizare și regie sunt semnate de bine-cunoscutul regizor Toma Hogea, prezintă povestea faimosului personaj al lui Andersen, într-o variantă candidă și „plină de voie bună”, spre deliciul micilor și marilor spectatori. Decorul rafinat, lucrat cu multă migală și profesionalism de scenograful Mihai Pastramagiu, îi poartă pe micuți într-o lume magică, plină de sensibilitate.

Alături de Mărunțica, cei mici se vor întâlni cu multe alte personaje cum ar fi Căluțul năzdrăvan, sufletist și milos, Femeia „cea harnică, bună la suflet, care își dorea un copil”, Zâna cea bună, Cloanța cea vicleană, Fluturașul pasionat de dulceață, Broscoiul, Lupul și Vântul.
Muzica spectacolului, plină de suspans, și deosebit de emoționantă, poartă semnătura compozitorului Tibor Cari, efectele vizuale și lumina piesei aparțin light designer-ului Adrian Buliga iar coregrafia este realizată de Geta Răvdan Huncanu.

Actorii ce dau viață personajelor spectacolului sunt: Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roșu, Claudia Zaharia, Arina Cojocaru, Clara Ghiuvelechian, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Ion Ciolan, Daniel Minciună.

Piesa este recomandată pentru etapa de vârstă 3+ .

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*