Pe Ulițele Satului – Zestrea Oașului – Negrești Oaș

Pe ulițele satului

August este luna în care celebrăm revederea cu familiile și prietenii noștri dragi întorși acasă din străinătate, în cadrul evenimentelor pe care le organizăm anual sub brandul Zestrea Oașului.

Evenimentul este dedicat copiilor, mai mici sau mai mari, care sunt așteptați în perioada 1-17 august ”Pe ulițele satului…  la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”.

Se anunță 17 zile pline cu ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat.

„Încercăm ca la fiecare ediție să aducem activități noi, însă unele lucruri rămân la fel! Nu renunțăm nici în acest an la principalele ingrediente ale festivalului Zestrea Oașului și aducem unele noi“, spun organizatorii.

Programul evenimentelor este următorul:

Marți, 7 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi
  • Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș & friends

Miercuri, 8 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma IstvanfiCăruța cu povești – Biblioteca Orășenească
  • Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești Oaș

Joi, 9 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi
  • Atelier de muzică și tradiții din Țara Oașului – ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele

Vineri, 10 august

  • Spectacol de teatru pentru copii – ora 17:00

Sâmbătă, 11 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi

Marți, 14 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma IstvanfiAtelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș & friends

Joi, 16 august

  • Căruța cu povești – Biblioteca Orășenească
  • Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești Oaș

Vineri, 17 august

  • Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi

Muzeul Țării Oașului vă invită să-i treceţi pragul zilnic, între orele 9:00 şi 17:00. Participarea la ateliere este gratuită, percepându-se doar taxa de vizitarea a muzeului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*