Peste 42.000 de abonamente au fost vândute deja la UNTOLD

În cea de-a treia rundă de vânzare care s-a desfășurat miercuri, 4 decembrie, peste 10.000 de fani ai festivalului și-au achiziționat abonamentele pentru UNTOLD 2020.

Deși campania a fost gândită pe o durată de maxim 24 de ore începând de miercuri de la ora 14.00, și de această dată entuziasmul fanilor a fost peste așteptări, abonamentele epuizându-se miercuri seara la ora 20.00.

În toate cele trei runde de vânzare, peste 42.000 de fani și-au cumpărat abonamentul pentru cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD. Toți cei care nu au reușit să-și achiziționeze un abonament pentru ediția din vara a festivalului UNTOLD au o noua șansă începând de astăzi de la ora 14.00. Abonamentele au prețuri începând de la 149 de euro plus taxe și se pot cumpăra de pe untold.com chiar și de cei care nu s-au înregistrat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*