În acest an, valorile de trafic al pasagerilor care au călătorit cu charterele de vacanță au depășit așteptările! Aproape 65.000 de pasageri au ales să zboare în anul 2019 către destinații de vară cu zbor direct din Timișoara. Astfel, cursele charter din sezonul estival au înregistrat o creștere spectaculoasă de 40% față de aceeași perioadă a anului 2018.
Dacă în anii precedenți, cursele charter de vacanță erau operate până la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe aeroportul din Timișoara, unde clima a favorizat un sejur extins, unii operatori de turism au extins perioada de operare până în luna noiembrie.
Turcia a fost, și în acest an, destinația preferată a turiștilor români pentru vacanța de vară. Mai bine de jumătate dintre pasagerii curselor charter (aproximativ 60%) și-au petrecut sejurul de vară în stațiunea de pe litoralul mediteranean, Antalya. În topul preferințelor rămâne și insula grecească Creta. Peste 10.000 de turiști au prezentat interes pentru capitala insulară Heraklion.
Destinația Hurghada din Egipt este locul unde peste 6.000 de turiști au ales să se relaxeze în resorturi de lux, pe plajele Mării Roșii. Plajele întinse din orașul-stațiune Hammamet i-au atras și pe cei 4.500 de pasageri care au ales ca destinație de vacanță Tunisia.
„Deși sezonul estival pare a fi departe, ne putem face deja planurile pentru vacanța de vară. Agențiile de turism au stabilit destinațiile pentru vara anului 2020, accesibile cu zboruri directe din Timișoara. Achiziția din timp a unor pachete turistice poate conduce la soluția optimă din punct de vedere turistic, dar și din punct de vedere financiar pentru destinația preferată”, a declarat directorul aeroportului Daniel IDOLU.
Be the first to comment