Peste două milioane de euro, pentru proiectul de dezvoltare și promovare turistică a Parcului Arheologic de la Călugăreni

Peste 2 milioane de euro, pentru proiectul de dezvoltare și promovare turistică a Parcului Arheologic de la Călugăreni. FOTO CJ Mureș

Consiliul Județean Mureș a câștigat un proiect în valoare de 2,1 milioane euro prin programul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru dezvoltarea și promovarea Parcului Arheologic de la Călugăreni, din cadrul Muzeului Județean Mureș.

În cadrul concursului anunțat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Castrul roman de la Călugăreni (județul Mureș) a fost ales în lista obiective admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul „Traseului castrelor romane” – în vederea restaurării și promovării atracțiilor turistice. Traseul castrului roman este unul din cele 12 rute turistice/ culturale cuprinse în cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură din PNRR. Scopul principal al acestei finanțări este dezvoltarea potențialului turistic al Parcului arheologic de la Călugăreni. Termenul de realizare al proiectului este anul 2026.

Livrabilele majore ale proiectului câștigat reprezintă realizarea a două clădiri noi în Parcul arheologic de la Călugăreni: un centru pentru vizitatori și un centru de cercetare. Acestea vor fi amplasate în două șure tradiționale reconstruite, specifice patrimoniului vernacular.

În primul centru vor fi amenajate o sală de pedagogie muzeală, un magazin de suveniruri și casă de bilete, un show case cu artefacte descoperite în cursul săpăturilor arheologice de la Călugăreni. Se va amenaja, de asemenea, o expoziție cu reprezentarea căilor de acces și a mijloacelor de transport din Imperiul Roman. Spațiul de vizitare va avea și rolul de clădire de protecție și prezentare al elementelor defensive ale castrului.

Al doilea centru, cel de cercetare, va cuprinde o sală de workshop, un laborator de arheologie experimentală care va fi folosit și ca spațiu pentru restaurarea primară a obiectelor. La etaj vor fi amplasate birouri și camere de oaspeți. În curte vor fi amenajate o grădină experimentală și locuri de parcare, iar într-un spațiu deja existent, vor fi amplasate grupurile sanitare pentru vizitatori.

În spatele celor două centre a fost localizat turnul de N-E al castrului roman, urmând să fie marcat cu o reconstrucție volumetrică din lemn, marcându-se totodată și linia zidului defensiv al castrului. Turnul a fost cercetat în 2020 de către echipa formată din arheologii Centrului de Cercetare a Limesului Roman și partenerii din mediul universitar, coordonați de Szilamér Péter Pánczél. Turnul va servi ca spațiu expozițional și ca un punct de belvedere pentru întregul castru roman.

„Având în vedere că situl roman de la Călugăreni se află pe lista indicativă a Guvernului României pentru a fi inclus în UNESCO, ruinele trebuie să își păstreze autenticitatea și integritatea. Drept urmare, toate intervențiile trebuie proiectate și executate cu mare grijă – lucrările de restaurare trebuie să fie reversibile. În prezent, pentru săpăturile în curs de desfășurare, publicul larg are posibilitatea să viziteze structurile descoperite doar la Festivalul Roman de la Călugăreni. Festivalul a ajuns anul acesta la cea de-a X-a ediție și va avea loc sâmbătă, 6 august 2022”, a declarat Koppány Bulcsú Ötvös, directorul Muzeului Județean Mureș.

Situl roman de la Călugăreni face parte din vastul sistem defensiv al Imperiului Roman cunoscut sub termenul de limes și a jucat un rol strategic în apărarea Văii Nirajului și a provinciei Dacia.

Cunoscut în legendele locale sub numele de „Cetatea și palatul Sânzienei”, existența sa a fost consemnată încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Primele săpături arheologice, realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea au dus la localizarea exactă a castrului. Potrivit ștampilelor cu textul CPAI de pe materialul tegular, unitatea militară staționată aici a fost o trupă auxiliară de infanterie și anume c(ohors) p(rima) A(ugusta) I(turaeorum) sagittarium.

În cursul cercetărilor recente, situl a fost cartat cu ajutorul măsurătorilor geofizice și prin periegheze intensive. Săpăturile arheologice au avut în vedere cercetarea clădirii comandamentului și a turnului de colț din castru, a băilor și a unor locuințe din așezarea civilă.

În 2015 a fost înființat Parcul arheologic de la Călugăreni care este administrat de Centrul de Cercetare a Limesului Roman, din cadrul Muzeului Județean Mureș. Parcul se extinde pe o suprafață de peste 5 ha și are ca scop protejarea și valorificarea sitului arheologic.

În 2016 au fost vernisate pavilioanele expoziționale TIME BOX, care au avut menirea de a oferi un spațiu arhitectonic neconvențional care să reprezinte un reper în peisajul rural actual, precum și un simbol al parcului arheologic. Expozițiile din cele două pavilioane, dedicate castrului auxiliar, respectiv băii romane, oferă vizitatorilor posibilitatea de a se familiariza cu diferite aspecte legate de cotidianul roman, civil și militar, prezentând, în același timp, informații relevante referitoare la săpăturile arheologice desfășurate aici.

Parcul Arheologic de la Călugăreni înregistrează un număr de aproximativ 5.000 de vizitatori anual prin prezența la Festivalul Roman, vizitarea Pavilioanelor expoziționale TIME BOX și vizitarea sitului cu ocazia altor evenimente organizate de Centrul de Cercetare a Limesului Roman.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*