Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște anunță trecerea obiectivului turistic „Peștera Ialomiței” la programul de vară.
Din 1 mai, Peștera Ialomiței își modifică programul de vizitare, ea urmând să fie deschisă între orele 09.00 – 19.00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 18.00. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peștera Ialomiței este situată în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomița, care izvorăște la 10 km distanță din circul glaciar numit „Obârșia Ialomiței”, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu și la o distanță mai mică de Vârful Ocolit, numit și Bucura Dumbravă.
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât și pe primii creștini – călugării, care se aflau în căutarea însingurării și a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peștera Ialomiței a poposit și Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreștineze populațiile de la Nord de Dunăre.
Peștera Ialomiței are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 480 m sunt accesibili și amenajați pentru vizitare. Temperatura în peșteră oscilează între 5 și 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 și 100 la sută.
Be the first to comment