Pirates Resort Mamaia găzduiește o nouă ediție a Black Sea Fish Festival

Black Sea Fish Festival. FOTO Pirates Resort Mamaia

În perioada 17-18 septembrie 2022 Pirates Resort Mamaia va găzdui a VII-a ediție a manifestării Black Sea Fish Festival,  adunare la care vor participa bucătari profesioniști, specialiști din sectorul Horeca,  specialiști din industria piscicolă,  pescari de pe malul Mării Negre, Dunăre și Delta Dunării, comercianți de ustensile, instrumente și echipamente gastro, elevi din învățământul de stat – bucătari juniori, viitori profesioniști  ai industriei ospitaliere românești.

Pirates Resort a fost alegerea ideală de desfășurare a acestei manifestări, atât din perspectiva poziției ocupate, cât și a cadrului de basm pe care o emană, foarte potrivit tinerilor participanți, dar și seniorilor, datorită promisiunii unei ”oaze” de ludism și speranță, a bunei dispoziții asigurate de un colectiv închegat, aspect pe care-l simți încă de la intrarea pe ”teritoriul” așezământului care poartă ”savoarea” personajelor de poveste ale unor vremuri demult uitate. Dar ce altceva înseamnă turismul, dacă nu transpunerea într-o dimensiune a relaxării minții și corpului, prin servicii de calitate superioară, care să te facă să te simți ca ”acasă”, într-o casă ideală, în care ajunge să-ți imaginezi albul așternuturilor sau gustul unor preparate, iar acestea să se întâmple printr-o clipire de gene, datorită unei mici ”armate” de specialiști întruniți să se asigure de bunăstarea celor care nimeresc pe acest tărâm de basm.

Organizația Euro-Toques Romania cu sprijinul  Asociației Culinare Euro Est Alternativ în anul 2015 a demarat proiectul Culinariada,unicul Program Național de training-uri pentru elevii din învățământul de stat de specialitate, care vine în sprijinul profesorilor pentru a întări spiritul profesional ce trebuie indus noii generații de viitori profesioniști ai sectorului gastronomic și turistic.

Anul acesta, cu sprijinul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României,  în cadrul Black Sea Fish Festival se va desfășura o competiție profesională pentru cei tineri care va strânge peste 50 de elevi, însoțiți de cadre didactice și traineri, competitori în cursa pentru Marele Trofeu al Mării Negre. Sub influența creativă a sloganului “The Power of The Blue Storm”, juniorii noștri se vor strădui să exceleze gătind exclusiv specii de viețuitoare care trăiesc în Dunăre,  Delta Dunării și Marea Neagră.

Separat de competiția Culinară vor exista următoarele momente:

Seminar Open

Afumarea și coacerea directă a peștelui în smoker.

Tehnici de afumare în smoker.

Caracteristicile culorii și gustului în cazul afumării peștelui la cald.

Procese termice de afumare.

Timpii și etapele afumării.

Aparat de gătit: Pit Boss Pro series 1600 wood

pellets grill&smoker.

Prezintă: Radu Zărnescu,  Florian Mihail Zeca.

X-Oven Live Demo

Demonstrații live pe cel mai modern grătar profesional închis cu sertare și focar protejat. Demonstrații privind consumul limitat de combustibil solid VS randament maxim de coacere și prăjire. Prezintă EMEDEZ- echipamente HoReCa.

Afumarea peștelui în butoi

Afumarea indirectă a peștelui în Pit Boss Barrel Champion cu deflector tip diafragmă, focar încorporat cu acces direct din exterior. Prezentare: Ultima generație de Smoke Barrel construit de americanii de la Pit Boss. Rețete demonstrative: pește eviscerat întreg,  rondele, trunchi.

Live Demo Tandyr Expert – stocul pentru ciorba de sturion

Recipiente tip ceaun cu gătire sub presiune.

Pregătirea clasică a stocului din cap, coadă și oase de sturion pentru ciorbă și gătirea rapidă în ceaun cu burtă și capac cu ventile pentru presiunea de aburi. Prezintă: Vadim Macovenco,  Tandyr Expert, Chef Radu Zărnescu.

Pit Boss Ultimate Griddle Lift-Off

Plita cu protecție din email ceramic și capac pentru fructele din mare. Cea mai reușită soluție anti-aderentă pentru plitele din oțel special combinată cu efectul de coacere indus de capacul Lift-Off. Rețeta: rapane cu paste și sos de usturoi.

Prezintă: Executive Chef Gabriel Sighinaș.

File de somn gătit pe placă de cedru!

Peștele gras se gătește foarte ușor și bine în smoker pe placă din lemn de cedru. Un exemplu foarte bun va fi de văzut prin demonstrația colegului nostru, Bogdan Bogus, fondatorul grupului “Bărbați în Bucătărie”,  care va găti într-un Smoker Combo Pit Boss Navigator cu dual sistem de coacere. Această tehnică de gătire este specifică chefi-lor gourmet de pe continentul Nord American, peștele utilizat fiind din Delta Dunării.

Scrumbie cu roșii cherry,  ceapă dulce și ardei iute verde în Tandoor!

Tandoor-ul este unul dintre cele mai vechi cuptoare de pe mapamond și vine din zona Orientului Îndepărtat.  La origine este frate geamăn cu celebrul Kamado, care este originar din Țara Soarelui Răsare. Versiunea modernă a Tandoor-ului și modul rapid în care se gătește în el ne vor fi prezentate de către Vadim Macovenco,  unul dintre cei mai experimentați specialiști și comercianți de asemenea aparate.

Calcan cu legume gătit pe o singură parte!

Cu ajutorul aparatului Pit Boss Ultimate Griddle Lift-Off 5 Burners, calcanul din Marea Neagră poate fi gătit fără prea mult efort! Poziționat central și cu legume în jurul său, cu ajutorul sistemului tip smoker Lift-Off,  clacanul poate fi gătit integral, fără întoarcere, în mai puțin de 30 de minute. Soluțiile lansate de brand-ul Pit Boss vin în sprijinul celui care în timp ce gătește, în cadrul unui moment festiv, are timp și de socializare fără a acorda o atenție sporită proceselor termice care sunt în desfășurare.

Pizza cu Lufăr marinat!

Când vine vorba despre Pizza cu pește sau fructe de mare, combinația dintre aluatul  frământat și maturat din făina românească Castelana de la 7 Spice și peștele Lufăr din Marea Neagră,  marinat crud cu emulsie din ulei de măsline, oțet de mere și suc de lămâie,  îți oferă cele mai tari senzații la nivel olfactiv și gustativ! În urma mai multor teste demarate în 2019, în cadrul lansării programului Sibiu-Regiune Gastronomică Europeană de la Cabana Bâlea Lac s-a ajuns la concluzia că marinarea crudă cu emulsia mai sus menționată a dat cele mai bune rezultate.  La vremea respectivă s-a lucrat pe păstrăvul din Munții Făgăraș,  acum vom testa unul dintre cele mai aromate specii de pește din

Marea Neagră,  Lufărul. Prezintă Pizza Chef Iulian Dumitrescu.

Cegă umplută gătită pe grătar cu sursă de căldură indirectă.

Un membru al familiei de  Sturioni, cega, care are un gust senzațional,  umplută cu sparanghel, spanac și usturoi verde și gătită pe grătarul Monolith Kamado Ceramic Grill cu foc indirect reprezintă o reală delicatesă! Tehnica germană a celor de la Monolith Kamado vine cu un set de accesorii speciale pentru gătirea indirectă, un mod mult mai practic de a menține lichidele din ingrediente în timpul procesului termic și de a le proteja de puterea jarului încins. Demonstrație realizată de către Chef Răzvan Bloj, Sergiana Brașov.

Pizza exotică cu fructe de mare!

Cu ajutorul colegului nostru Ilie Jeciu,  instructor pentru scufundări industriale și de agrement din Eforie Nord, care ne va asigura materia primă pentru fructele de mare (midii,

rapane, hamsii…) în parteneriat cu 7 Spice – făina Castelana- Made in Romania, vom realiza mai multe rețete de Pizza Exotică care vin în completarea meniurilor standardizate. Unul dintre cei mai mari specialiști din acest sector, Mircea Toderaș, multiplu medaliat în concursuri profesionale, ne va delecta nu doar cu gustul, dar și cu partea vizuală a acestui sortiment de mâncare arhaică din sudul Italiei, care s-a consacrat la nivel mondial.

Crap umplut cu caș de oaie și pătrunjel!

Celebra rețetă a lui Sabin Ghemeș, viceprimarul orașului Câmpia Turzii,  preparat care a fost în Pole Position la Festivalul Peștelui de la Complexul 3 Lacuri în 2017, este gătită de această dată cu crap din Dunăre în smoker-ul Pro Series 1600 wood pellets grill&smoker de către Szaby Lengyel, singurul participant al României la Jack Daniels World Grill Competition, concurs care s-a desfășurat în statul Tennessee din SUA în anul 2019. Având în vedere asocierea dintre pește și un sortiment din brânză ales special în funcție de aromele comune, rețeta se încadrează în curentul mondial Food Pairing lansat de către maestrul Heston Blumenthal, 3 stele Michelin, Restaurant The Fat Duck, Londra.

Fine Dining Sessions

Recunoscuți atât pe plan național, cât și internațional, colegii noștri Dragoș Babii, David Ioan, Adrian Lucian Șipoteanu, Adrian Truță, Alexandru Sbâncu, Marian Popovici ne vor demonstra că produsul local poate fi interpretat în manieră fine dining, preparatele fiind create chiar în fața publicului spectator.

Fish Live Cooking Show

Dora Dobay, Cristian Nica, Cristian Olteanu, Ionela Olteanu, Gabriel Valentin, membri ai Asociației Culinare Euro Est Alternativ, vor face demonstrații de pregătire ale peștelui în mod tradițional, dându-le acestora o viziune contemporană.

Invitații externi ai acestei ediții din Turcia, Slovacia, Italia, Macedonia și Serbia ne vor încânta cu produsele lor locale interpretate în diverse abordări contemporane, astfel încât spațiul propus, al celei de-a treia culturi, va fi creat, înlesnind dialogul culturilor, valențele interculturale, diferențele și similitudinile bucătăriilor lumii.

Investiția pe care o facem astăzi în educația gastronomică orientată în dublu sens, adică înspre prestatorii de servicii, dar și spre consumatori va avea rezultate simțitoare pe termen mediu și lung, iar efectele vor avea o bună înrurire pentru creatorii de servicii turistice și gastronomice, pentru consumatorii neofili, deopotrivă pentru cei neofobici, pentru că spiritul acestui tip de evenimente este capabil să satisfacă o gamă foarte largă de preferințe. Trebuie să fim mereu deschiși spre noi experiențe, fără a le ignora pe cele consacrate, să descoperim interpretări diverse ale unor abordări care să țină seamă de nevoile pe care consumatorii le au în contextul creat de pandemia care a marcat ultimii ani.

Ne exprimăm convingerea că în contextul unei comunități a specialiștilor, în care sunt împărtășite aceleași valori, anii următori vor aduce strategii de dezvoltare turistică și gastronomică, iar tipul de manifestare propus va deveni un liant între specialiști și consumatori, astfel încât diferențele de comunicare să fie echilibrate, dar și diversificate”, au transmis organizatorii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*