Planuri mari pentru Lacul Iacobdeal din Munţii Măcinului – Introducerea în circuitul turistic

Lacul Iacobdeal oferă peisaje unice. FOTO Facebook/Lacul Iacobdeal

Reprezentanţii Grupului de Acţiune Locală (GAL) Munţii Măcinului – Dunărea Veche au în plan ca peste doi ani Lacul Iacobdeal din Munţii Măcinului să fie inclus peste doi ani în circuitul turistic. În acest sens , în zonă ar urma să se investească în amenajarea unui loc de campare şi a infrastructurii minime necesare pentru turism.

Investiția acestei investiţii este estimată la 40.000 de euro, în acest sens, societatea ce deţine lacul a întocmit un proiect care a fost depus spre finanţare pe GAL Munţii Măcinului – Dunărea Veche, iar recent a încheiat un contract cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Prima tranșă din această sumă urmează a fi primită în perioada imediat următoare și astfel să se demareze investițiile, acestea urmând să se încheie în 24 de luni, potrivit proiectului.

Lacul Iacobdeal, La fântână cum, îi spun localnicii, a apărut într-o veche cariera de piatră din Munții Măcinului, în apropiere de comuna Turcoaia, exploatată de italienii stabiliți în zonă cu mult timp. Aici, izvoarele subterane au ieșit la suprafață și au format un loc de o frumusețe rară, cu apa de culoarea smaraldului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*