Ploile torențiale au afectat din nou DJ 705 A, drumul care duce spre Sarmizegetusa Regia

Drumul Costești - Sarmisegetuza Regia a fost afectat de viituri. FOTO CJ Hunedoara

O echipă condusă de administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, din care fac parte responsabilii din cadrul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, a verificat la fața locului starea DJ 705 A, pe tronsonul cuprins între remiza SPAMI și parcarea pentru turiști.

Ploile au format din nou torenți pe Valea Albă, iar drumul a fost afectat în apropierea parcării. De asemenea, viiturile au adus vegetație și bolovani pe carosabil.

Se intervine de îndată pentru a înlătura efectele acestor fenomene meteo. Am mai spus-o și, cu riscul de a mă repeta, cu natura nu te poți pune. Tot ce putem să facem este să înlăturăm în cel mai scurt efectele acestor fenomene pentru ca turiștii să poată ajunge în siguranță la Sarmizegetusa Regia”, a declarat Costel Avram.

Lucrările care vor fi executate vizează curățarea carosabilului, consolidarea drumului și curățarea rigolelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*