Președintele ANPC a participat la o sesiune de consiliere cu reprezentanții HoReCa din Delta Dunării

Președintele ANPC a participat la o sesiune de consiliere cu reprezentanții HoReCa din Delta Dunării. FOTO: ANPC

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Tulcea, la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din industria turismului, care activează în zona Deltei Dunării, pentru a le oferi acestora consiliere la începutul sezonului estival.

La reuniunea realizată la invitația prefectului județului, Alexandru Dan Munteanu, au luat parte și alți reprezentanți ai instituțiilor de control din România care, alături de comisarii ANPC, urmează să verifice modul în care este respectată legislația în vigoare, în sezonul vacanțelor în Deltă, din acest an.

„Salut inițiativa Prefecturii Tulcea. Trebuie să mulțumesc și operatorilor economici prezenți, pentru participare și implicare, mai ales că sunt cei care dau dovadă de dorință a promovării unui turism de calitate. Schimbul de idei, inclusiv cu reprezentanții altor autorități de control, va aduce plusvaloare acestei industrii greu încercate în ultimii ani”, a declarat Horia Constantinescu.

Aflați față în față cu zeci de oameni de afaceri din HoReCa, reprezentanții autorităților le-au oferit toate informațiile necesare astfel încât, după cei doi ani de pandemie presărați cu diverse perioade de restricții, care s-au repercutat imediat asupra turismului românesc din Deltă, industria de profil să se adapteze repede și corect la condițiile impuse de proximitatea conflictului armat din Ucraina vecină, pentru a nu înregistra o nouă perioadă complicată.

La rândul lor, reprezentanții industriei ospitalității din zonă au profitat de acest prilej și au lansat întrebările sau subiectele pe care le doreau dezbătute, pentru a-și clarifica nelămuririle chiar cu cei care urmează, în această vară, să le controleze activitatea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*