Primăria Constanța susține că stațiunea Mamaia va fi gata să primească turiști în vacanța de 1 Mai. Realitatea din teren este alta

Întâlnirile lungi și dese, cheia marilor succese la Constanța. FOTO Primăria Constanța

Stațiunea Mamaia se pregătește pentru vacanța de 1 Mai și pentru sezonul estival. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Constanța, în acest sens, primarul Decebal Făgădău, împreună cu o echipă din cadrul municipalității, s-a întâlnit cu peste 80 de agenți economici.

Reprezentanții Primăriei spun că discuțiile s-au purtat pentru a pune la punct ultimele detalii, în așa fel încât stațiunea să fie gata să își primească oaspeții în data de 27 aprilie, atunci când vor sosi primii turiști. Potrivit unor surse prezente la întâlnire, una dintre cele mai intense teme dezbătute a fost… culoarea stâlpilor din Mamaia.

Primarul Decebal Făgădău a făcut apel către agenții economici să lucreze în echipă astfel încât imaginea stațiunii să fie schimbată până la sosirea primilor turiști. Practic a cerut să se facă minuni în două săptămâni:

„Poliția Locală a intrat serios în haina de autoritate. Avem întâlniri cu dumneavoastră, cu Apele Române si de asemenea vom avea întalniri și cu toți cei care nu înțeleg demersul nostru, pentru că nu este vorba despre imaginea unui hotel, a unui restaurant sau a unui primar, ci este vorba despre imaginea noastră, a Constanței. Vreau să reușim împreună, în efortul de a schimba, în mai puțin de două săptămâni, fața stațiunii.”

Autoritățile locale au precizat că aceste întâlniri vor continua, existând ferma convingere că acestea vor ajuta ca Mamaia și Constanța să fie pregătite pentru începerea sezonului estival.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*