Consiliul Județean Argeș informează că la sediul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a fost semnat proiectul de finanțare nerambursabilă “Protejarea și Reabilitarea Patrimoniului Construit din cadrul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești”.
Proiectul ” Protejarea și Reabilitarea Patrimoniului Construit din cadrul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești” are o valoare totală de 4,5 milioane de lei, fiind finanțat din fondurile Institutului Național al Patrimoniului, care a atribuit 4 milioane de lei în cadrul sesiunii de finanțare INP III/2024 – Subprogram “Muzee în aer liber – Monumente de arhitectură vernaculară” – Restaurare și din bugetul Consiliului Județean Argeș, care a asigurat co-finanțarea de 10,5 % din valoarea proiectului.
“Iată că noi, cei de la Consiliul Județean, de data aceasta și cu sprijin extern, continuăm investițiile în clădirile care deservesc zona de cultură din administrarea noastră. A venit și rândul Muzeului Golești, care a reușit să obțină în baza unei documentații minuțioase, o finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului, în valoare de 4.5 milioane lei pentru recondiționarea unui număr de 53 de acoperișuri degradate, mare parte dintre ele din șiță, dar și pentru recondiționarea împrejmuirii. Vorbim de aproape un sfert dintre casele din muzeul în aer liber care vor fi refăcute. În interiorul muzeului sunt 37 de gospodării complete, adică pe lângă case sunt și dependințe din toate zonele țării, motiv pentru care invit pe toți iubitorii de frumos să vină să ne treacă pragul. Vom continua să atragem fonduri pentru conservarea și promovarea patrimoniului de la Muzeul Golești pentru că aici avem case de o valoare inestimabilă. Sigur că da, suntem interesați mai ales de fondurile nerambursabile. Pe lângă acești 4.5 milioane lei, putem adăuga și 80 de milioane de lei atrași anul acesta din cei 2% de la Ministerul Dezvoltării pentru Teatrul “Al. Davila” și cei aproximativ 13,5 milioane euro investiți în reabilitarea Muzeului Județean, Galeriei de Artă și Cetății Poenari și ne putem face o imagine despre sumele necesare pentru infrastructura din cultură și pentru desfășurarea activităților cultural” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.
Este cel mai mare proiect de finanțare câștigat de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și are ca obiectiv reabilitarea învelitorilor a 53 de case și anexe gospodărești, a învelitorilor secției ” Istorie” și Școlii Sbobode Obștești din cadrul Muzeului Golești, precum și execuția a 450 de metri liniari de gard. Învelitorile sunt de mai multe tipuri, specifice locurilor de proveniență a caselor tradiționale – șiță, șindrilă, paie – care trebuie executate în funcție de specificitatea regională.
Proiectul a fost semnat de directorul I.N.P. Oana Zaharia și managerul Muzeului Golești, Narcis Iustin Dejanu, și se derulează în perioada cuprinsă între 5 noiembrie 2024 și 31 decembrie 2027.
Be the first to comment