Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că la data de 8 martie este posibil ca circulația rutieră, în special în zona centrală a capitalei și în Cartierul european, să fie perturbată din cauza unor acțiuni stradale pentru susținerea drepturilor femeilor.
Cetățenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040 și +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Bruxelles: +32 (0)2 344 0854.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro/, www.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
Be the first to comment