Consiliul Concurenței a anunțat că a amendat 13 agenții de turism din România și chiar și Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism ca urmare a mai multor nereguli cu privire la modul în care erau stabilite tarifele. Reprezentanții uneia dintre firmele sancționate a reacționat și îi acuză pe inspectorii Consiliului Concurenței de modul în care au făcut controalele și cum au dat amenzile.
Cei sancționați sunt nemulțumiți și de faptul că au aflat de concluzia controalelor din mass media și nu au fost înștiințați personal.
„Este inadmisibil să aflăm aceste lucruri din presă și nu direct de la instituția respectivă. Compania Corali Holidays SRL, deținătoarea agenției de turism Corali, că și alte câteva agenții de turism, a fost inclusă în această investigație către finalul ei, când probabil echipă de investigatori și-a propus să își depășească targetul de amenzi de pe urmă acestui caz; „am muncit doi ani la acest dosar, trebuie să îmi plătească cineva salariul”- cităm afirmația unui membru al echipei către un coleg al nostru.
Deși nu am fost niciodată parte a acestei piețe a charterelor de avion (și am dovedit acest lucru), deși am colaborat cu echipă de investigație în ideea de a-i ajută să înțeleagă cum funcționează această piață, am alocat timp prețios în perioadă vârfului de sezon pentru a realiză fel de fel de statistici care mai de care mai aiuristice și fără rost, ne-am regăsit în raportul final că fiind una dintre entitățile care ar fi participat la o „practica concertată privind coordonarea politicilor comerciale în materie de pret” pe o piață – cea a pachetelor tip charter avion – pe care practic nu am activat vreodată“, au transmis reprezentanții Corali Holidays.
Aceștia au mai precizat că pe parcursul investigației, dar și din raport și cu ocazia audierilor în plenul Consiliului concurenței, cei care au instrumentat acest caz sunt la început de carieră, dornici de afirmare.
„Nu cunosc mai nimic despre domeniul pe care l-au investigat, sunt vădit rău intenționați și, prin gafele de exprimare și argumentare discreditează instituția pe care o reprezintă. Din parcurgerea întregului material – raport, dosar de investigație – rezultă indubitabil că nu există nicio probă a implicării Corali Holidays în acte sau fapte cu caracter anticoncurential; de aici rezultă că singură „vina” care îi poate aduce o astfel de sancțiune este aceea de a fi făcut parte dintr-o asociație patronala. Mai grav este că nici urmare observațiilor scrise și susținute în față plenului nu a sesizat nimeni că se produce o gravă eroare“ acuză reprezentanții agenției de turism.
Aceștia anunță că protestează public împotrivă modului cum a decurs această investigație și o compară cu inchiziția medievală.
„Protestăm împotriva asocierii numelui companiei Corali Holidays cu fapte anticoncurențiale pe care nu le-a întreprins vreodată și opinăm că prin astfel de acțiuni (inclusiv prin amendă aplicată Asociației) se aduc grave încălcări Constituției României prin aceea că simplă apartenență la o asociație patronala sau profesională este incriminata. Dacă însă te mai și implici activ în treburile Asociației, represaliile sunt asigurate.
Amendă urmează a fi contestată conform procedurilor legale, iar pentru gravele prejudicii de imagine aduse prin includerea în lista companiilor găsite vinovate de încălcarea Legii concurenței vom acționă de îndată în Instanță Consiliul concurenței, solicitând daune materiale și morale“, au subliniat cei de la Corali Holidays.
1 Trackback / Pingback