Reprezentanții a 11 Agenții de Turism din China au vizitat București, Sibiu și Brașov. Trif: “Ei vor contribui la creșterea numărului de turiști chinezi în România”

Chinezii au vizitat Castelul Peleș. FOTO Ministerul Turismului
Chinezii au vizitat Castelul Peleș. FOTO Ministerul Turismului

Reprezentanții unor importante agenții de turism din China participă, în această perioadă, la o vizită de informare în România. În cadrul acestui infotrip organizat de ministerul Turismului, 11 turoperatori au vizitat obiective din București, Brașov, Sibiu, Alba și Timișoara. Vizita de documentare are loc în contextul anului UE-China și a fost realizată cu sprijinul European Travel Commission.

„Mă bucur foarte mult că am reușit să introducem România pe lista de interes a unor importanți turoperatori chinezi. Sunt convins că, odată întorși la ei acasă, în Shanghai, Beijing și în alte centre importante din China, ei vor reuși să contribuie la creșterea numărului de turiști chinezi în România.  Au fost de-a dreptul încântați de muzeul Astra din Sibiu, de cetatea din Alba, de Peleș, de Bran și de toate celelalte locuri minunate pe care le-au vizitat”, a fost mesajul transmis de ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Reprezentanții agențiilor din China au vizitat Palatul Parlamentului din Capitală, muzeele Astra și Brukenthal din Sibiu, castelele Peleș și Bran, cetatea Alba, centrul Brașovului și alte obiective reprezentantive.

Infotripul organizat, în perioada 21 – 25 octombrie, de Ministerul Turismului, face parte dintr-o amplă campanie de creștere a notorietății României ca destinație turistică. Pe lângă aceste vizite de documentare, ministerul a organizat, de la începutul anului, alte 6 infotripuri la care au participat jurnaliști străini, în contextul promovării României odată cu preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*